Sfânta Parascheva – oglinda sufletului moldav
Nu cred că o altă sfântă putea fi mai pe potriva gazdelor sale, moldovenii de ieri și de azi... Toate calitățile vieții ei pământești se regăsesc în sufletul colectiv al moldovenilor: credință în Dumnezeu, smerenie, discreție, bunătate, nelipire excesivă de plăcerile trecătoare ale lumii, de agoniseala fără rost – făcută doar pentru lăudăroșenie.
De fiecare dată când văd la televizor imagini cu pelerinajul Cuvioasei Parascheva de la Iași, sufletul meu tresaltă de emoție și de întristare.
De emoție – amintindu-mi de momentele petrecute la racla Cuvioasei, atât de praznicul ei, cât și în zilele obișnuite de închinare; de înstristare – pentru că nu sunt acolo, trup și suflet, alături de vietatea colectivă rugătoare a pelerinilor, care spun cea mai frumoasă poveste de dragoste dintre o tânără care a trăit acum 800 de ani și oamenii prezentului.
Da, o poveste de dragoste fără sfârșit, fără gânduri ascunse, fără viclenie și mize obscure. O poveste directă, de la suflet (de dincolo) la suflet (de aici), un murmur discret și o șoaptă îngânată în cotlonul inimii. Îi vedem pe oamenii care vin și se închină la sfintele ei moaște, dar ea, Cuvioasa, ce face în acest timp? Cred că se închină și ea suferințelor oamenilor și modului cum aceștia le poartă: ca pe o cruce. Cred că se întristează cu fiecare și se bucură cu fiecare om în parte, cred că ascultă cu desăvârșită atenție fiecare vorbuliță șoptită, cred că sărută fiecare lacrimă de mamă îndurerată, de tată greu încercat, de bătrân bolnav și părăsit, de copil nefericit și abandonat.
Nu cred că o altă sfântă putea fi mai pe potriva gazdelor sale, moldovenii de ieri și de azi... Toate calitățile vieții ei pământești se regăsesc în sufletul colectiv al moldovenilor: credință în Dumnezeu, smerenie, discreție, bunătate, nelipire excesivă de plăcerile trecătoare ale lumii, de agoniseala fără rost – făcută doar pentru lăudăroșenie. Dumnezeu le-a trimis-o moldovenilor pe această Sfântă cuvioasă ca, împreună, să învețe unii de la alții (și sfinții învață acolo, în ceruri; mai precis, ei se „luminează”) cum trebuie/trebuia trăită viața aceasta și cum trebuie/trebuia întâmpinată cea viitoare.
A învăța împreună cu sfinții despre viața veșnică este cel mai frumos dar pe care îl poate primi cineva. Iar „catedra” este deschisă tuturor și se află în dreapta catedralei, sub un baldachin încărcat de flori, iar zilele acestea orele de curs se desfășoară în aer liber...
Sfântul Paisie Velicikovski și nevoia de trăitori ai dumnezeiescului Har
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro