Originar din cetatea Romei, din vremea împăratului Elie Adrian, Fericitul Elefterie a fost născut de Antia, o femeie botezată şi învăţată de Sfântul Apostol Pavel. Crescut în buna credinţă, la 15 ani a fost făcut diacon, la 18 ani preot, iar la 20 de ani a fost ales episcop al Iliricului. Arhiepiscopul Romei l-a cinstit, astfel, pentru faptele lui bune şi înţelepte, deşi sfântul era foarte tânăr. Diavolul, nerăbdând, a ridicat pe împăratul Adrian împotriva creştinilor, încât acesta a trimis poruncă să îi fie adus Elefterie la judecată.

Voievodul Felix, intrând după Sfântul Elefterie în Biserică, pentru a-l duce împăratului, s-a minunat de glasul dulce al Fericitului şi, luând aminte la cele propovăduite, s-a făcut şi el următor al lui Hristos. Sfântul Elefterie, dorind să rabde până la sânge credinţa, îl îndemna pe Felix să se întoarcă împreună la împărat. Pe drum, Felix a fost botezat de episcop, după care l-a condus pe Elefterie la împărat, povestind credincioşilor toate cele întâmplate.

Auzind împăratul cum Elefterie îi necinsteşte pe zei, a poruncit să fie adus un pat de aramă şi dedesubt să se pună jăratec, ca întinzându-l pe mucenic pe pat, să moară din pricina cărbunilor aprinşi. Şi s-a întins mucenicul, răbdând cu putere de la Dumnezeu chinul, de parcă ar fi fost stropit cu rouă. Crezând că a murit, împăratul a poruncit să fie luat de pe pat, dar Elefterie s-a ridicat nevătămat şi plin de bucurie. Lăudând pe Domnul şi stând cu tărie în faţa împăratului, mucenicul Îl propovăduia pe Hristos. Vrând să îl chinuie şi mai rău, a decis împăratul să fie pus pe un grătar încins şi să i se toarne untdelemn fierbinte, dar focul s-a stins îndată, Elefterie nesuferind nici o rană. A încercat împăratul să îl omoare şi cu ceară, smoală şi seu, şi să îl bage într-un cuptor de aramă cu fiare ascuţite. Dar Sfântul mai mult se bucura şi se ruga pentru chinuitorii lui.

Ascultându-l pe Sfântul Elefterie, eparhul Coremon s-a aprins de dreapta credinţă şi i-a cerut împăratului socoteală pentru muncile la care era supus Elefterie. Mâniindu-se împăratul că prietenul lui şi-a schimbat credinţa, l-a aruncat pe eparh în cuptorul pregătit pentru Elefterie, dar acesta a ieşit nevătămat de acolo. Astfel, i-a fost tăiat capul şi pătimirile lui au luat sfârşit. Iar pe Elefterie l-a chinuit cu foame multe zile, dar Domnul îi trimitea hrană îngerească. A fost apoi tras de cai, dar a venit îngerul Domnului şi l-a luat în munte, aproape de cetate, unde şi fiarele sălbatice erau blânde în preajma lui.

Aflând vânătorii, i-au spus împăratului Adrian, şi a trimis ostaşi după el, iar Sfântul Elefterie, bucurându-se de parcă mergea la ospăţ, i-a făcut creştini şi pe cei care îl conduceau, aproape 500 la număr. Vrând împăratul să îl dea de mâncare leilor, fiarele au fost blânde cu mucenicul. Pe hulitorii care spuneau că sfântul ar face vrăji i-a pedepsit Dumnezeu, aceştia murind, iar Elefterie s-a săvârşit de sabie, din porunca tiranului care nu ştia ce să mai facă pentru a-l ucide. Şi şi-a dat sfântul sufletul în mâna Domnului, iar mama lui, Antia, văzându-şi fiul mort, îl săruta, bucurându-se, încât a fost şi ea ucisă de necredincioşi.