Sfântul Foca, prezent la slujba Părintelui Nicolae
„Ssst! Este Sfințitul Mucenic Foca”. Și apoi tăcu, pentru ca să nu audă și celelalte. Pe cât putea, unele ca acestea le ascundea. Avea o mare comuniune cu Sfinții și credea că este un lucru firesc faptul de a-i vedea.
Se lumina de ziuă spre prăznuirea Sfântului Sfințit Mucenic Foca. Toate surorile se adunaseră pentru Utrenie. Una dintre fiicele sale duhovnicești era alături de Părintele Nicolae, în partea dreaptă. Și așa cum era în picioare, în strană, a cuprins-o un somn ușor. Astfel aflându-se, văzu în spatele Părintelui un Preot maiestuos, cu camilafcă, urmărind slujba.
Îndată revenindu-și, îi spuse Părintelui Nicolae: „Părinte, un Preot maiestuos stând în spatele Sfinției Voastre, urmărește cu atenție cum cântăm slujba...”. Atunci, Părintele Nicolae își duse degetul la gură și-i spuse: „Ssst! Este Sfințitul Mucenic Foca”. Și apoi tăcu, pentru ca să nu audă și celelalte. Pe cât putea, unele ca acestea le ascundea. Avea o mare comuniune cu Sfinții și credea că este un lucru firesc faptul de a-i vedea.
(Monahia Marta, Sfântul Nicolae Planas ocrotitorul celor căsătoriți, Editura Evanghelismos, București, 2008, pp. 58-59)