Sfântul Gheorghe Hozevitul i-a uimit pe toți cu blândețea și supunerea lui, arătând de la o vârstă fragedă că sufletul său era cuprins de un mare dor de Dumnezeu. Fiind născut în Cipru, din părinți foarte evlavioși, a crescut în credință și, după moartea acestora, a dorit să se facă pustnic. A mers la fratele său, care ducea deja o astfel de viață, dar pentru că era prea tânăr și nepregătit, a fost trimis în Mănăstirea Maicii Domnului de la Hozeva. Aici a răbdat cu dragoste toate ocările și nedreptățile unui bătrân foarte aspru. Sfântul Gheorghe nu dădea importanță acestor lucruri, ci își punea în minte gândul că Domnul lucrează prin bătrânul lui și că toate îi vor folosi.

Și, într-o zi, iubirea lui și-a arătat roadele. Bătrânul i-a tras o palmă, de față cu toată lumea, pentru că întârziase să aducă apă de la izvor. În urma acestui gest, mâna povățuitorului s-a uscat și nu a mai putut să o folosească, până când nu s-a rugat chiar Sfântul Gheorghe pentru vindecare. Dar cu înțelepciunea lui, deși era tânăr, Fericitul Gheorghe și-a dat seama că această întâmplare știută acum de toți ar putea să îl atragă într-o capcană, să primească slavă de la oameni și, astfel, să piardă legătura cu Dumnezeu. Așa că a ales să fugă din acel loc și s-a dus la fratele său, în pustia Calamon, petrecând mulți ani pe malul Iordanului. Aici nici nu a ținut seama de faptul că erau rude, ci a ascultat de fratele său ca de oricare alt părinte, rugându-se mult și mâncând puține resturi acoperite de viermi.

După ce fratele său a trecut la cele veșnice, Sfântul Gheorghe s-a întors la Hozeva, dar în timpul săptămânii se închidea în chilie și se nevoia, iar Duminica ieșea pentru a-i spovedi pe frați și pentru a-i învăța cum să se smerească și să facă voia Domnului. Pentru curăția și faptele sale, Fericitul a primit darul facerii de minuni, așa că a putut să îmblânzească animale sălbatice prin cuvânt, să alunge duhuri rele și, printre altele, a prezis faptul că Ierihonul va cădea, din pricina perșilor păgâni care vor năvăli. Așa au avut timp frații să fugă și să se ascundă, iar Sfântul, la rugămințile ucenicilor, s-a dus pentru o vreme în Calamon.

Mulți dintre călugări au fost descoperiți și uciși, dar de Sfântul Gheorghe nu au îndrăznit barbarii să se atingă, ci a fost cinstit și lăsat liber. Așa că s-a întors la Hozeva, unde s-a închis până la sfârșitul vieții, având un singur ucenic, pe Antonie. Știind că a venit vremea ca sufletul său să plece, l-a așteptat pe ucenic până când și-a terminat slujirea din acea zi și, după ce l-a sărutat, i-a poruncit sufletului său să meargă la Cel iubit, pentru că ajunsese la măsura cea mai înaltă a omului lipsit de patimi.