Sfântul Fabian a devenit Papă al Romei după moartea Sfântului Antherus. Legat prin dragoste frățească de Sfântul Pontiu, a împărțit cu acesta întreaga avere săracilor și, în vremea împăraților Gordie și Filip, a trăit o perioadă de pace pentru Biserică, botezându-l pe împăratul Filip și pe fiul său. Cu permisiunea acestora, a dărâmat statuia lui Jupiter și a ridicat o biserică pe locul templului păgân. Prigoana a reînceput sub împăratul Decius, când, în anul 250, Sfântul Fabian, Episcopul Romei, și-a dat viața pentru Hristos, primind cununa muceniciei.