Sfântul Ioan Botezătorul este, prin excelență, ,,cel mai mare om născut din femeie” (Matei 11, 11), așa cum însuși Mântuitorul Hristos ne spune, ascetul care prin viața sa simplă, în smerenie și rugăciune continuă, s-a învrednicit să stea de-a dreapta lui Hristos, deoarece, alături de Maica Domnului, se roagă neîncetat pentru noi, în fața Tronului ceresc, așa cum îi vedem reprezentați în iconografie, de-a dreapta și de-a stânga Arhiereului veșnic. De aceea, aceștia se află într-o permanentă stare de rugăciune, mijlocind pentru ajutorarea oamenilor în viața pământească și pentru mântuirea sufletelor lor.

Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut într-o familie cu un statut deosebit în acea vreme, într-o familie preoțească. Tatăl său, Zaharia, făcea parte din ceata preoțească a lui Abia, iar mama sa, Elisabeta, era o descendentă a lui Aaron. Nașterea Sfântului Ioan este una minunată, vestită de îngerul Gavriil. Preotul Zaharia, care era rânduit să tămâieze altarul templului din Ierusalim, este anunțat că, fiul său va fi mare înaintea lui Dumnezeu, întorcând la pocăință oamenii rătăciți din acea vreme, spre calea mântuirii. Un alt eveniment important, din care se vede că Ioan va fi un mare proroc, îl reprezintă întâlnirea maicii sale cu Maica Domnului, când pruncul Ioan „saltă de bucurie” în pântecele maicii sale (Luca 1, 41). 

Scrierile bisericești ne spun că, după nașterea Mântuitorului Hristos, regele Irod cel Mare a poruncit uciderea pruncilor în vârstă de doi ani și mai mici. Sfânta Elisabeta și pruncul ei s-au refugiat, potrivit Protoevangheliei lui Iacov (cap. XXII-XXIII), pe dealurile din jurul Ierusalimului, fiind urmăriți de către soldații regelui Irod, întrucât se știa despre nașterea miraculoasă a lui Ioan. Elisabeta s-a rugat fierbinte lui Dumnezeu să o apere, iar pământul s-a deschis, adăpostindu-i atât pe mamă, cât și pe prunc, până la trecerea primejdiei. Tatăl Sfântului Ioan Botezătorul este ucis, chiar în Templul din Ierusalim, de către ostașii trimiși de Irod (Matei 23, 35).

Sfântul Ioan a trăit în pustie, în nevoință și simplitate, până când s-a arătat poporului, anunțând venirea Mântuitorului Hristos în lume și propovăduind cuvântul lui Dumnezeu cu putere multă. Misiunea Sfântului Ioan Botezătorul s-a descoperit mai înainte prin cuvintele prorocului Maleahi: „Iată, Eu trimit pe îngerul Meu şi va găti calea înaintea feţei Mele şi va veni îndată în templul Său Domnul pe Care Îl căutaţi şi Îngerul legământului pe Care voi Îl doriţi. Iată, vine!” (Maleahi 3, 1). 

Mitropolitul Antonie de Suroj mărturisea în una dintre predicile sale: „Sfântul Ioan Botezătorul a locuit mai bine de treizeci de ani în locuri pustii, s-a luptat cu inima sa, s-a luptat pentru viaţa sa şi a ieşit să propovăduiască, mărturisit fiind de Dumnezeu ca cel mai mare, şi nu doar atât. Evanghelia nu ni-l numeşte proroc, ci glas. El s-a îngemănat atât de mult cu voia lui Dumnezeu, încât a devenit una cu acel cuvânt de viaţă dătător pe care trebuia să-l rostească spre mântuirea oamenilor, spre trezirea lor, pentru ca să strălucească viaţa şi bucuria în inimile celor care aud glasul. Nu era doar un om care vorbea, ci era Însuşi Dumnezeu, Care vorbea prin glasul lui”. De aceea, Sfântul Ioan Botezătorul este descris atât de frumos în cântările utreniei ca fiind glasul Cuvântului, deoarece ceea ce ne spune el este cuvântul evangheliei lui Dumnezeu.

Astfel, Sfântul Ioan Botezătorul ne spune: „Pregătiți calea Domnului! Cele strâmbe să se facă drepte. Cele colțuroase, căi netede” (Marcu 1, 3). Aceste cuvinte ale prorocului ne sugerează starea de păcătoșenie în care omul se află și posibilitatea ca acesta să se poată mântui, urmând poruncile lui Dumnezeu. Astfel, putem afirma ferm că, omul este liber să decidă dacă săvârșește binele, lucru posibil numai conlucrând cu Cratorul Său, izvorul binelui, al bucuriei și al dragostei, fiindcă însuși Hristos ne spune „Fără de Mine nu puteţi face nimic (Ioan 15, 5). 

În evanghelia Sfântului Apostol Matei sunt consemnate cuvintele pe care prorocul le spunea celor care veneau să primească botezul: „Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția Cerurilor”. Prin acest îndemn, Sfântul Ioan cerea oamenilor să-şi schimbe modul de a gândi, de a vieţui şi de a făptui: „Cel ce are două haine să dea celui ce nu are şi cel ce are bucate să facă asemenea.” (Luca 3, 11) Într-o predică a Preaferictului Părinte Patriarh Daniel, acesta spunea despre Sfântul Ioan Botezătorul: Predica pocăinţa ca o schimbare de ordin social, de îmbunătăţire, de înduhovnicire a relaţiei dintre oameni pe baza credinţei în Dumnezeu. De aceea, el rămâne marele dascăl al pocăinţei şi este pictat în icoana Judecăţii de Apoi «Deisis» ca fiind rugător împreună cu Maica Domnului pentru cei care s-au pocăit, dar nu au mai avut timp să arate şi faptele pocăinţei pentru că au trecut la cele cereşti. 

Momentul în care Mântuitorul Hristos vine la Sfântul Ioan spre a Se boteza a fost punctul culminant al misiunii sale pentru că, El a deschis inimile și mințile oamenilor spre a-L primi pe Mesia și învățătura Sa. Totodată, trebuie amintit și faptul că, Sfântul Ioan se învrednicește a auzi cuvintele lui Dumnezeu-Tatăl, care spune: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit”, și a vedea pe Duhul Sfânt în chip de porumbel pogorându-Se deasupra lui Iisus (Matei 3, 13-17), arătându-ne tuturor că Mântuitorul Hristos este Mesia, Cel care vine să redea omului frumusețea pierdută datorită păcatului strămoșesc. Tot în Sfânta Evanghelie, Mântuitorul Hristos spunea despre Sfântul Ioan că, acesta este ,,cel mai mare om născut din femeie” (Matei 11, 11), arătând importanța pe care prorocul a avut-o în misiunea de propovăduire a evangheliei.

Sfântul Ioan este arestat la porunca regelui Irod Antipa pentru că a denunțat deseori și cu mult curaj derapajul moral în care acesta se afla. Astfel, Sfânta Scriptură ne spune că, la o petrecere cu mulți oaspeți, Salomeea, fiica Irodiadei, a dansat în fața tatălui său vitreg, iar acesta, fiind fermecat de tânăra dansatoare, i-a promis că îi va da orice va dori. Astfel, la îndemnul mamei sale, fata a solicitat capul Sfântului Ioan Botezătorul. Fiind ucis, capul i-a fost adus Salomeei pe tavă. Trupul Sfântului Ioan Botezătorul este dus de susținătorii săi în orașul Samaria, unde este îngropat. 

Istoricii Rufinus și Teodoret ne spun că, mormântul prorocului a fost profanat în timpul împăratului Iulian Apostatul, iar în anul 362, o parte dintre moaște au fost arse. Restul de sfinte moaște au fost duse în cetatea Ierusalimului, iar mai apoi în Alexandria, unde, în anul 395, sunt așezate în biserica ce îi poartă numele. Despre capul Sfântului, Nichifor și Simeon Metafrastul spuneau că ar fi fost îngropat separat, în fortăreața Machaerus ori chiar în palatul lui Irod din Ierusalim. Astăzi, capul Sfântului Ioan se află la Roma. Fragmente din sfintele sale moaște se găsesc și în unele mănăstiri din Biserica Coptă.

Sfântul Ioan Botezătorul este, în viziunea Sfinților Părinți, un om al rugăciunii desăvârșite, un om al postului și al înfrânării. În același timp, este și un om al dreptății sociale, deoarece apără drepturile celor săraci și asupriți, și îndeamnă la milostenie și la fapte bune.

,,Mare a fost Ioan Botezătorul”, spunea Sfântul Ioan Gură de Aur în cuvântările sale, prin faptul că: ,,Nimeni, până la el, n-a trăit într-o asceză aşa de mare, la măsura omului firesc”, fără ajutorul desăvârşit al harului pe care-l avem noi, creștinii, după botez şi după primirea învăţăturii creştine. El n-a avut acest har; a avut într-o anumită măsură ajutorul lui Dumnezeu, dar n-a avut acest har, ajutorul harului pogorât prin botez, asemănător cu harul coborât la Cincizecime. El, la măsura puterilor omeneşti, a făcut maximul care se putea face. Mai mult decât el n-a făcut nimeni până atunci, la măsura ostenelii, a strădaniei. Se spune despre el prin Tradiţie că n-a vorbit cu nimeni în pustie. A avut puterea de a se abţine, de a tăcea, de a se aduna în sine, de a mânca numai miere sălbatică şi lăcuste şi, ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur, „să ne gândim că nici lăcustele nu se prind uşor, și nici mierea sălbatică nu se găseşte uşor, mai ales în pustietăţile Iordanului şi cele de dincolo de Iordan. Deci, cât de puţin trebuie să fi mâncat omul acesta! În ce asceză trebuie să fi trăit! Si măsura trăirii lui e greu de spus în cuvinte”, fiind model desăvârșit pentru omul contemporan de astăzi care caută mântuirea. Tot Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune despre Sfântul Ioan Botezătorul că: ,,Acest om avea curaj desăvârşit în faţa împăraţilor, nu se înfricoşa cu nimic de ei, le spunea adevărul în faţă”, arătându-ne tuturor că, trebuie să avem curajul și dragostea de a-L mărturisi pe Dumnezeu în orice clipă a vieții noastre.

Din viața Sfântului Ioan Botezătorul putem culege roadele cele bune precum dragostea față de Dumnezeu, fiindcă iubirea este sentimentul cel mai nobil, întărit de versetul scripturistic, „Dumnezeu este iubire” (1 Ioan 4, 16), arătându-ne că de aici izvorăsc toate celelalte virtuți pe care omul trebuie să le dobândească în această viață. Atunci când ne uităm la Sfântul Ioan, recunoaștem marea putere a lui Dumnezeu de a ne schimba viața. Învățăm de la el să fim mai rugători, să ne apropiem mai mult de Dumnezeu și să ne dorim să devenim mărturisitori ai evangheliei lui Hristos. Astfel, privind la viața Sfântului Ioan Botezătorul, avându-l ca și model de pocăință și credință, să ne străduim să fim moștenitori ai Împărăției lui Dumnezeu!

Filip-Hristofor Cane, student al Facultății de Teologie ,,Justinian Patriarhul” din București