Cuvânt la începutul anului bisericesc

Începutul iconomiei celei după trup mai înainte fără de început și a celei de-a doua veniri a lui Hristos și ce este „să judece viii și morții” și cum trebuie să ne rugăm și să mulțumim la încheierea anului și la începutul celui nou și că este bine să ne cercetăm pe noi înșine în fiecare zi dacă ne-am păgubit cu ceva sufletul sau ce am câștigat duhovnicește.

Slăvit este a slăvi, la începutul anului, firea cea fără de început. Suntem datori ca la începutul anului bisericesc pururea să preamărim dumnezeiasca obârșie (θεαρχίαν) cea fără de început. Vrednic este și o datorie pentru noi a slavoslovi la începutul anului și pururea început-sfârșitul Cel Fără de Început. Căci Acesta ne-a plăsmuit pe noi de sus și ne-a cinstit mai presus de cinste cu chipul Său și plăsmuindu-ne, ne-a mântuit și ne-a învrednicit de zeci de mii de bunătăți.

Și întrupându-Se Unul din Sfânta Treime ceilalți binevoind și nedespărțindu-Se de cele de sus și nedespărțindu-Se cu firea de Tatăl și Duhul, ci împreună cu aceștia având firea dumnezeiască nedespărțită și co-substanțială a venit pe pământ și cu oamenii S-a amestecat, luând trup din pântecele feciorelnic și fără de prihană, pentru ca prin trupul acela sfânt pe noi, cei însoțiți cu trupul să ne facă duhovnicești și să ne răscumpere din rușinea păcatului, prin chipul de rob al celei mai de pe urmă robii a vrăjmașului, ca un Împărat preafericit și fără de păcat și, eliberându-ne din această robie, să ne arate părtași Împărăției și înfierii Lui. Și ca om, sălășluind cu oamenii laolaltă, să-l amăgească pe tiranul și, ca un Păstor preabun de la oile Lui, să-l prindă în cursă ca pe un lup. Și să prindă pe furii turmei Lui ca un păstor îndemânatic și pe oile Lui să le cheme pe nume și să le aducă pe acestea de la necredință la credință și de la păcat la virtute, ca înaintea lor să fie El însuși, iar ele să Îl urmeze la pășunile cele de viață dătătoare și la apele nestricăciunii, și El Însuși să le deschidă ca o ușă și să le ducă pe ele în palatele împărătești ale Lui și ale Tatălui Lui și vor intra fără frică și vor ieși cu bucurie și pășune vor afla în Rai precum a și zis mai înainte cu adevărat. Și El Însuși șezând de-a dreapta Tatălui așteaptă ca un bun sfârșitul ca iarăși să vină ca un Dumnezeu „să judece viii și morții”, deși atunci nimeni nu va mai fi mort, fiindcă toți vor fi înviați din mormânt prin glasul trâmbiței dumnezeiescului înger.  

Dar oare care sunt morții și care sunt viii, ca să judece viii și morții?

Înțelege pe morți, toți câți au fost despărțiți de Dumnezeu prin păcat și prin rea credință și care au fost dați osândei. Căci Dumnezeu este viață. Și cei care împreună cu El primesc viața veșnic, aceștia sunt cu adevărat cei vii, iar cei care vor moșteni osânda aducătoare de moarte, aceștia sunt cei morți. Și martor este Hristos Cel ce spune: „Cel ce crede întru Mine nu va muri în veac”. Astfel spun eu despre aceasta deși altul altfel a explicat spusa, fiecare după cum a crezut.

Dar noi despre începutul cel fără de început și începutul anului iarăși zicem că și acum și pururea bine este ca prin faptă și cuvânt să slăvim pricina mântuirii noastre , care este dumnezeirea treimică o unime atotțiitoare a celor ce sunt sub ea. Prin care și noi străbătând îndoita cursă a anului trecut suntem datori să mulțumim dumnezeieștii îndelungi răbdări și să ne cercetăm pe noi înșine cu strictețe cu ce ne-am păgubit sufletește sau ce am câștigat duhovnicește în întreg ciclul anului trecut. Și dacă am câștigat vreun câștig duhovnicesc să ne sârguim și anul acesta să-l câștigăm, iar dacă am suferit pagubă, suntem datori să plângem și să ne tânguim, că timpul ce ni s-a dat nouă pentru pocăință l-am pierdut în chip prearău, pe care a-l mai afla a doua oară în viața aceasta este cu neputință. Căci a trecut, s-a dus, altul nu vom afla. Căci am fost păgubiți, petrecându-l rău pe acesta.

Pentru aceea să plângem și să ne tânguim și să cerem iertare de la Dumnezeu. Totuși să nu deznădăjduim, căci dacă vom aduce lui Dumnezeu „roadă vrednică de pocăință” și dacă vom fixa la începutul anului ca pe o temelie neclintită și începutul pocăinței.

Și numaidecât Cel ce binecuvintează și încununează ciclul anului ne va binecuvânta și ne va întări să-I aducem Lui „roadă vrednică de pocăință”. Care a sfințit și acest început de an, înroșindu-l cu sânge mucenicesc și l-a cinstit pe el cu pomenirile multor sfinți și ale Născătoare de Dumnezeu, pentru ca și noi cu rugăciunile lor și ale Preacuratei Născătoare de Dumnezeu, punând început bun să-l și trecem cu bine și să ajungem și la anul, iar sfârșitul nostru să nu fie mai grabnic.

Căci bun lucru este a purta în inimă în fiecare zi moartea și amintirea morții și să ne gândim cum trece viața noastră, ca nu cumva să vină moartea ca un fur și să fim aflați nepregătiți și să suferim răzbunări. Căci este ciudat ca neguțătorii acestei vieți să cântărească în fiecare zi și să pipăie câștigul sau paguba întregii zile și fie să se bucure pentru câștigul la vreme, fie să se îngreuneze pentru paguba celor materiale, iar noi nici măcar acum, când am ajuns la sfârșitul anului să nu ne amintim cât am păgubit sau cât am câștigat în tot anul și fie să ne bucurăm, fie să ne îngreunăm în problema neguțătoriilor de care am vorbit.

Căci dacă ne va vedea și pe noi Dumnezeu îngrijindu-ne astfel de mântuirea noastră numaidecât va avea și asupra noastră a binecuvânta cununa anului bunătății Lui și câmpurile, cugetele inimii noastre, „se vor umple de grăsimea” Duhului Sfânt și „se vor îngrășa” dumnezeiește „frumusețile pustiei” inimii noastre și „dealurile” noastre, gândurile, cu bucurie duhovnicească „se vor încinge”, iar berbecii oilor, adică faptele noastre se vor îmbrăca cu veșmântul nestricăciunii și văile smereniei vor înmulți grâul, pâinea nemuririi. Striga-vor către Domnul cu încredere arăturile inimii smerite acel „Doamne, strigat-am către Tine, auzi-mă” și „Din adâncuri strigat-am către Tine” și „Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta”. Striga-vor asemenea arături căci Îl vor lăuda pe Dumnezeu Tatăl, Fiul și Sfântul Duh într-o singură dumnezeire în de trei ori fericită monadă și de o ființă cu fire prin care vom afla milă cu harul ei ca niște cinstitori ai ei fără de îndoire. Că Acesteia I se cuvine toată slava de la noi toți făpturile Ei, cinstea și închinăciunea totdeauna acum și pururea și în vecii vecilor. Amin. 

(Sfântul Neofit din Cipru, Panegirice, Scrieri III)