Ori de câte ori ne îndreptăm simțirile omenești către sfintele icoane, primim cu adevărat harul lui Dumnezeu care se revarsă peste noi, ne luminează și ne călăuzește, depărtându-ne de întunericul acestei lumi; așadar icoana desparte lumina de întuneric, binele de rău, dragostea de ură.

Nu întâmplător, icoana a fost numită „fereastră către cer”. De ce? Pentru că sfintele icoane ne transpun ființial cât și spiritual într-o altă lume, în Împărăția lui Dumnezeu, acolo „unde drepții se adună, cu toți sfinții împreună și își fac toți voie bună!”. Sunt pur și simplu mijloace de comunicare, pornind de la noi și continuând cu Dumnezeu și Sfinții iar chipurile reprezentate acolo sunt taine care stârnesc gânduri de meditație profundă ce mișcă sufletele.

Icoanele sunt o punte de legătură între două lumi: lumea pământească și lumea cerească. De exemplu, pentru Sfântul Apostol Pavel, lumea spirituală este mult mai reală decât cea materială, pământească. Pentru a vedea ceea ce este dincolo de icoană trebuie ca noi să fim adevărați și buni creștini, având ochii cei duhovnicești pururea deschiși spre transcendent. Legat de aspectul acestor ochi, Paul Evdokimov spune faptul că „icoana este postirea ochilor”.

Aceasta este Ortodoxia adevărată: Sfânta Treime, Sfânta Cruce, Sfinții, Sfintele Icoane, Sfintele Moaște, slujbele frumoase învăluite în miros de tămâie. Sunt cele mai adevărate și unice repere ale Dreptei Credințe, care dau viață și însuflețesc poporul nostru creștin de două mii de ani!