Din focul ispitelor prin care au trecut, sfinţii au dobândit sfinţenie şi experienţă duhovnicească, pe care ne-au lăsat-o nouă, urmaşilor lor, ca să ne apărăm de vicleniile ucigaşului de oameni.

Din nevoinţele mari pe care le-au făcut luptându-se împotriva patimilor, sfinții au ieşit biruitori şi au primit cununile biruinţei de la Hristos, împreună cu har îmbelşugat, iar acum ne ajută din Cer cu mijlocirile lor, pentru care le datorăm multă recunoştinţă şi evlavie.

Cel care cinsteşte pe sfinţi fără îndoială cinsteşte cu mult mai mult pe Maica Domnului. Iar cel care cinsteşte mult pe Maica Domnului în mod firesc va cinsti cu mult mai mult pe Sfânta Treime.

Sfinţii nu iau în nume de rău, precum fac oamenii, atunci când cinstim mai mult un sfânt mai mic, decât pe altul mai mare, pentru că sunt sfinţi şi nu au micimile omeneşti.

Sfinţii au sfinţenia omenească, iar nu desăvârşirea dumnezeiască pe care o are Hristos. De aceea, nu trebuie să ne smintim când vedem vreo mică nedesăvârşire printre multele virtuţi ale sfinţilor. Nici să luăm ca pildă o nedesăvârşire pe care au avut-o la începutul drumului duhovnicesc şi să ne îndreptăţim neputinţele noastre, deoarece – la începutul educării lor duhovniceşti – Dumnezeu, ca un pedagog bun, şi-a retras puţin harul de la ei, ca să-şi cunoască neputinţa lor omenească şi să se smerească, ca apoi să primească har îndoit, şi astfel să avem şi noi pilde de urmat.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Epistole, Editura Evanghelismos, pp. 141-142)