sihastru

Sfântul Chiriac de la Tazlău, mare dascăl al liniştii

Cinstitele sale moaşte s-au aşezat de ucenici într-o peşteră pe Măgura Tazlăului şi multe minuni de vindecare se făceau prin ele. Pe acest cuvios l-a cunoscut încă din viaţă şi smeritul Mitropolit Dosoftei şi i-a sărutat moaştele, precum însuşi mărturiseşte: „Apucat-am în zilele noastre părinţi înalţi la podvig (nevoinţă) şi plecaţi la smerenie adâncă: pe părintele Chiriac de la Bisericani şi pe Chiriac de la Tazlău”.

Sfântul Cuvios Simeon Sihastrul, întemeietorul Mănăstirii Pângăraţi

În anul 1461, venind Ştefan Voievod la Mănăstirea Bistriţa şi auzind că fericitul Simeon, rugătorul său, nu are biserică să se roage lui Dumnezeu cu ucenicii săi, l-a trimis pe pârcălabul de la Târgu Pietrei cu meşteri şi bani şi a înălţat în Poiana lui Simeon o biserică de lemn cu hramul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, alături de chilia cuviosului. Multă vreme, acest schit s-a numit „Schitul lui Simeon”, iar mai târziu, „Mănăstirea Pângăraţi”.

Sihaştrii Iosif, Partenie şi Pavel, întemeietorii Mănăstirii Sihăstria

Făcând priveghere de toată noaptea şi alegând locul pentru biserică, au pus icoana Maicii Domnului într-un brad şi, îngenunchind în faţa ei, i-au cerut ajutor şi binecuvântare de începerea lucrului. Apoi s-au rugat Preasfintei Fecioare să fie ocrotitoarea acestui sfânt lăcaş şi a tuturor sihaştrilor ce se vor nevoi aici în plăcere de Dumnezeu, izbăvindu-i cu rugăciunile ei de foc, de primejdie, de dezbinare şi de toate ispitele diavolului.

Cuviosul Eufrosin Sihastrul – ucenic ales al Cuviosului Agapie

În timpul acestui cuvios, biserica cea dintâi şi chiliile Mănăstirii Agapia Veche ruinându-se în urma unei alunecări de teren, pustnicul Eufrosin cu ucenicii săi au construit o altă biserică de lemn cu hramul „Minunea din Colose a Arhanghelului Mihail”. Această sihăstrie era cunoscută şi cu numele de „Mănăstirea lui Eufrosin” sau „Mănăstirea Sfântului Mihail”. 

Mitropolitul Varlaam a fost un sfert de secol egumen al Mănăstirii Secu

Una dintre îndeletnicirile marelui stareţ era şi traducerea operelor Sfinţilor Părinţi din limbile greacă şi slavonă în grai românesc, ca să fie pe înţelesul tuturor. Astfel, arhimandritul Varlaam traduce din slavonă, împreună cu câţiva ucenici, Scara Sfântului Ioan Scărarul, precum şi alte scrieri care se citeau zilnic la biserică, la trapeză şi la chilii. Prin aceasta, egumenul Varlaam făcea în Moldova primii paşi de înlocuire a limbilor străine, greaca şi slavona, cu limba vorbită a poporului. 

Sâmburele așezării monahale de la Pângăraţi

Istoria Mănăstirii Pângărați a început să se scrie cu aproape șase secole în urmă, în Poiana sihaștrilor, un loc aflat astăzi la vreo trei kilometri, în pădurea de brazi din apropierea lăcașului monahal. Se spune că acolo și-ar fi început nevoințele pe aceste meleaguri Sfântul Cuvios Simeon, mai apoi coborând în peștera pe locul căreia astăzi se înalță biserica voievodală, ce îi are ca ocrotitori pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie și pe toți Sfinții Români.  

Cuviosul Iuvenalie Străinul – aspră nevoinţă pustnicească, departe de ţară

În anul 1938 s-a dus în Ţara Sfântă, unde a cunoscut pe Cuviosul Ioan Iacob, la Mănăstirea Sfântul Sava, nevoindu-se împreună până în anul 1947. Înfiinţându-se Mănăstirea românească „Sfântul Ioan Botezătorul” de la Iordan, monahul Iuvenalie s-a stabilit împreună cu Cuviosul Ioan Iacob, stareţul schitului, în acest sfânt lăcaş.

Moşul Gheorghe Lazăr – pelerin și sihastru în mijlocul lumii

În anul 1890, Moşul Gheorghe Lazăr a mers să se închine şi prin mănăstirile Moldovei, zăbovind în fiecare sfânt lăcaş. Apoi s-a stabilit definitiv la biserica cu hramul Sfântului Ioan Botezătorul din Piatra Neamţ, zidită de Voievodul Ştefan cel Mare şi Sfânt. Şi a locuit în clopotniţa bisericii timp de 26 de ani în aspră nevoinţă, ca un adevărat stâlpnic şi sihastru în mijlocul lumii, fiind iubit de toţi şi rugându-se pentru toţi.

Cuviosul Iosif Pustnicul, mare ctitor şi duhovnic al Mănăstirii Văratec

În 1785 se retrage iarăşi la linişte în pădurile Văratec, ajutând la întemeierea mănăstirii cu acelaşi nume, împreună cu schimonahiile Olimpiada şi Nazaria. După ce formează o obşte de peste 200 de călugăriţe, pe care le povăţuieşte duhovniceşte mai bine de 30 de ani, Cuviosul Iosif Pustnicul se mută în odihna lui Hristos, în anul 1828, şi este înmormântat în biserica mare ctitorită de el.

Cum a scos Cuviosul Sisoe Sihastrul Schitul Rarău de sub ocupaţia străină

În zorii zilei au poposit într-o frumoasă poiană de munte, aproape de locul numit „Piatra Zimbrului”. Aici au aşezat icoana Maicii Domnului într-un trunchi de brad şi au făcut priveghere şi liturghie de mulţumire lui Dumnezeu. Apoi au construit o biserică de lemn cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, cum se vede până astăzi, în care au aşezat catapeteasma şi sfânta icoană, protectoarea schitului.

Pagini