Cuvioşii Sofronie, Pimen şi Siluan de la Mănăstirea Neamţ (secolele XIV-XV)

Aceşti trei cuvioşi erau de loc din Ţara Moldovei, iar cu metania din Muntele Athos. Căci, fiind chemaţi de Hristos, s-au făcut călugări din tinereţe şi au ajuns sihaştri vestiţi într-una dintre sihăstriile Athosului. Apoi, auzind de Cuviosul Nicodim cel Sfinţit, i s-au făcut ucenici, ostenindu-se împreună câţiva ani la Mănăstirea Hilandar.

Prin anul 1365, venind Cuviosul Nicodim în Ţara Românească, au venit şi Cuvioşii Sofronie, Pimen şi Siluan în Moldova şi au intrat în obştea Mănăstirii Neamţ, sub ascultarea stareţului Ciprian. Şi erau toţi călugări desăvârşiţi şi duhovnici iubitori de Hristos, sihăstrind mai mulţi ani în pădurile seculare din jurul marii lavre şi formând numeroşi ucenici.

Pentru sfinţenia vieţii lor, aceşti cuvioşi părinţi s-au învrednicit a fi şi egumeni ai Mănăstirii Neamţ, spre sfârşitul secolului al XlV-lea. Astfel, Cuviosul Sofronie a păstorit obştea Mănăstirii Neamţ între anii 1392-1393, sub domnia lui Roman I Muşat, considerat de unele pomelnice ctitoreşti ca „primul stareţ al Mănăstirii Neamţ”. Ieroschimonahul Pimen a condus această lavră între anii 1393-1400, contribuind mult la înnoirea mănăstirii. Iar Cuviosul Siluan a fost egumen la Neamţ între 1400-1402, continuând activitatea duhovnicească a înaintaşilor săi.

Cuvioşii Sofronie, Pimen şi Siluan, săvârşind bine călătoria acestei vieţi şi lăsând în urmă peste o sută de ucenici, s-au strămutat la cele veşnice, dându-şi sufletele în mâinile Domnului.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 89-90)