Timp de 15 ani, nimeni n-a mai vorbit nimic de acest sihastru sfânt. Dar, după anul 1940, când Protosinghelul Teodul Varzare a ajuns preot slujitor al Mănăstirii Agapia, Dumnezeu iarăşi l-a făcut cunoscut pe episcopul Ioan prin acest duhovnic. Trecând anii grei ai războiului, 1941-1945, prin rânduială divină, părintele Teodul avea duhovnic pe arhimandritul Cleopa Ilie, stareţul Mănăstirii Sihăstria. Odată, în vara anului 1945, Părintele Teodul îşi luă toiagul şi, trecând muntele Agapiei, mergea spre Sihăstria. Ajungând la o mică poiană numită „Poiana Trapezei”, l-a întâlnit pe fericitul episcop Ioan, care-l aştepta. Era mic de statură, cu capul descoperit, cu părul cărunt şi era îmbrăcat cu o haină lungă de lână, desculţ şi încins cu o frânghie de cânepă. Nu avea nici toiag, nici traistă, ci numai o aţă de metanii făcută de el. Văzând pe duhovnic, l-a binecuvântat cu amândouă mâinile şi i-a zis cu glas profetic: „Părinte Teodul, te duci la Sihăstria, la Părintele Cleopa? De multe ori mă duc şi eu la Mănăstirea Sihăstria şi stau la slujbă în biserică, însă, cu darul lui Dumnezeu, nu mă vede nimeni. Ştiu că sfinţia ta vrei să te retragi din Agapia la Sihăstria, dar să nu te duci. Rămâi acolo şi fă ascultare, că nu degeaba te-a trimis Dumnezeu la Agapia. Acolo este mântuirea sfinţiei tale!”.

După ce i-a spus taina vieţii sale, înainte de despărţire i-a zis:

– Părinte Teodul, te rog să-mi cumperi un pachet cu hârtie de scris şi cerneală. Îmi trebuie să scriu ceva!

– Să vă cumpăr şi condei, preasfinţite?

– Nu, a zis el, adu numai nişte peniţe.

Apoi, arătând cu mâna spre crengile brazilor, a zis:

– Ia uită-te câte condeie mi-a dat Dumnezeu!

Apoi l-a întrebat duhovnicul:

– Unde şi când să vă aduc hârtia?

Iar fericitul episcop i-a răspuns:

– Nu te îngriji de aceasta, are grijă Domnul de toate!

Şi iarăşi l-a întrebat:

– Vreţi să vă aduc ceva pesmeţi de mâncare?

– Nu-mi trebuie nimic, a răspuns episcopul, căci, din mila lui Dumnezeu, am de toate!

– Binecuvintează-mă, preasfinţite!

– Domnul să te binecuvinteze, părinte, şi mă iartă!

Apoi, îndată a dispărut sfântul episcop Ioan în desişul pădurii.

După o lună de zile, cumpărând hârtia şi cerneala, părintele Teodul şi-a luat toiagul şi desaga şi, rugându-se să-l întâlnească iarăşi pe episcopul Ioan, a trecut peste munte spre Mănăstirea Sihăstria. Ajungând în „Poiana Trapezei”, episcopul deja îl aştepta, fără să observe din ce parte vine. Avea chipul alb, luminat, şi răspândea o bucurie cerească, străină oamenilor de rând. În mâna stângă ţinea metaniile, iar dreapta era aşezată pe piept ca pentru rugăciune.

Binecuvântându-l iarăşi cu ambele mâini, l-a sărutat pe frunte şi i-a zis:

– Părinte Teodul, te duci la Sihăstria? Mai bine întoarce-te înapoi la Agapia, că părintele Cleopa lipseşte azi din Sihăstria, căci este chemat la Mănăstirea Neamţ!

Apoi duhovnicul i-a spus:

– Preasfinţite, v-am adus hârtie, cerneală şi câteva peniţe, cum aţi cerut.

Iar fericitul Ioan episcopul a zis:

– Îţi mulţumesc, părinte Teodul. Ştiam că vei găsi!

După aceea le-a pus în desaga pe care o avea în spate.

– V-am adus şi ceva de mâncare: pâine, fructe şi puţin vin.

– Dumnezeu să-ţi plătească dragostea, părinte Teodul, dar nu am nevoie de nimic. Are Domnul grijă de mine!

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 590-591)