Cuviosul Onufrie Pustnicul, de la Sihăstria Mănăstirii Tazlău (secolul XVII)

Perioada de aur a vieţii isihaste din jurul Mănăstirii Tazlău (Neamţ) a culminat cu secolul XVII. Unul din cei mai vestiţi sihaştri ai Mănăstirii Tazlău din acest secol a fost şi Cuviosul Onufrie Sihastrul. Acesta, după ce deprinde în obşte meşteşugul nevoinţei duhovniceşti, devine ucenic al Sfântului Chiriac de la Tazlău, slujindu-l cu multă credinţă, până la obştescul sfârşit. Apoi, învrednicindu-se de darul preoţiei, se retrage la pustnicie aspră pe o obcină de munte, mai sus de lavră, numită până astăzi „Dealul lui Onufrie”.

Aici s-a nevoit Cuviosul Onufrie peste 30 de ani, sporind mult în post, în rugăciune şi smerenie, ajungând înainte-văzător şi făcător de minuni. Căci, pentru sfinţenia vieţii lui, cunoştea gândurile oamenilor şi spunea cele viitoare. Era încă iscusit părinte duhovnicesc, cu mulţi fii şi ucenici şi nu era altul mai vestit în vremea aceea în Munţii Tazlăului ca pustnicul Onufrie. La el se mărturiseau toţi sihaştrii din partea locului, călugări din obşte şi credincioşi de prin sate, căci era vestit dascăl al rugăciunii şi era umbrit de darul Duhului Sfânt. Veneau la el şi bolnavi de prin sate şi se vindecau cu rugăciunea şi binecuvântarea lui.

Aşa nevoindu-se Cuviosul Onufrie şi lăsând în urmă mulţi sihaştri şi fii duhovniceşti, s-a mutat cu pace la cereştile lăcaşuri, numărându-se în ceata cuvioşilor părinţi.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 217-218)