Înfățișarea celui cu adevărat cucernic este oglinda lăuntrului său. Sinceritatea este chipul nemăsluit al celor lăuntrice. Omul cu adevărat cucernic nu are aceleași gânduri ca fa­riseul, cu toate că uneori seamănă cu el la înfățișare. El nu cugetă nimic în afara celor pe care le poruncește Apostolul: „Fraților, câte sunt adevărate, câte sunt de cinste, câte sunt drepte, câte sunt curate, câte sunt vrednice de iubit, câte sunt cu nume bun, orice virtute și orice lucru de lăudat, la acestea vă fie gândul” (Filipeni 4, 8).

În inima sa, el strigă neîncetat, împreună cu Petru, către Mântuitorul: „Doamne, Tu știi toate; inima mea Îți este deschisă: Tu știi că Te iubesc” (Ioan 21, 17), iar în felul acesta se străduiește neîncetat să aprindă în sine însuși o iubire de Dumnezeu pe măsura iubirii Lui.

(Sfântul Inochentie al Penzei, Viața care duce la Cer. Învățăturile unui sfânt tânăr, Editura Sophia, București, 2012)