Sfântul Ioan Scărarul dă o definiţie minunată: „În smerenie nu se află nici cea mai mică urmă de dispreţ, nici cârtire sau împotrivire, fără numai atunci când priveşte credinţa”. Şi cei smeriţi se pot aprinde de râvnă, însă numai atunci când trebuie să apere comoara credinţei ortodoxe. Aceasta dovedeşte limpede că smerenia nu este vreo pasivitate indiferentă, ci adâncime în care, asemenea apelor unui ocean, se adună forţe uriaşe care luptă împotriva celor mai puternici vrăjmaşi ai omului şi ai mântuirii acestuia, demonii cei nevăzuţi, patimile dinlăuntrul nostru şi ereticii, aceşti diavoli văzuţi din afara noastră.

(Arhim. Serafim Alexiev,  Despre smerenie şi mândrie, Editura Sofia, p. 96)