Părinte, există oameni care sunt buni, însă nu merg la biserică adeseori, nu au o viaţă liturgică regulată.

Se poate câteodată ca cineva să nu meargă re­gulat la biserică, dar înlăuntrul lui să existe evlavie, bunătate şi astfel Dumnezeu găseşte loc şi Se sălăş­luieşte în el. Aceşti oameni, de ar fi avut o viaţă litur­gică, ar fi sporit mult în viaţa duhovnicească. Şi iată, există alţii care merg la biserică, se mărturisesc, se împărtăşesc, le fac pe toate şi cu toate acestea Dum­nezeu nu află loc să locuiască în ei, pentru că nu exis­tă smerenie, bunătate, pocăinţă adevărată. Nu ajunge numai mărturisirea la duhovnic pentru ca să se în­tocmească bine cineva; este trebuinţă şi de pocăin­ţă. Şi orice rugăciune pe care o face cineva trebuie să înceapă cu mărturisire înaintea lui Dumnezeu. Nu să plângă şi să spună „Sunt aşa, aşa şi aşa”, iar după aceea să facă aceleaşi lucruri, căci aceasta înseamnă nesimţire. Atunci când există simţire, există şi puţină îmbunătăţire!

Aţi văzut pe israeliţi cu câtă simplitate se rugau? „Scoală-Te, Doamne, pentru ce dormi?” (Psalmul 43, 24). Şi după ace­ea Domnul „S-a deşteptat ca un puternic, ca un ameţit de vin, şi a lovit...” (Psalmul 77, 71-72). Cu ce simplitate şi smerenie, dar şi cu ce îndrăzneală au spus: „Doamne, ce vom spune neamurilor? Ne-ai izbăvit din Marea Roşie, iar acum să murim în pustie sau să ne omoare cei de alt neam? Să ne facem de râs?” (Ieşirea 32, 12; Deuteronomul 9, 28; Psalmul 78, 10). Să nu spunem şi noi: „De ce dormi, Dumnezeule, şi nu vezi?”, pentru că ne va da o palmă. Aceasta este obrăznicie. Aceia au spus-o cu smerenie şi simplitate! N-au învinuit pe Dumnezeu, spunând: „De ce ai făcut acestea?”, ci au spus: „Nouă ne trebuie rele mult mai mari, dar acum ce vom spu­ne neamurilor?”. Şi aţi văzut că îndată L-au înduple­cat pe Dumnezeu. Aţi înţeles? A existat recunoaştere a greşelii, pocăinţă şi Dumnezeu a intervenit şi „a lo­vit”...

Dacă ne vom afla şi noi într-o situaţie grea şi nu o vom înfrunta duhovniceşte, atunci mirenii ne vor spune: „Unde este rugăciunea voastră? Spuneţi că vă rugaţi, dar ce faceţi?”. Ne facem de râs.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești. Volumul II. Trezvie duhovnicească, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, ediția a II-a, Editura Evanghelismos, București, 2011, pp. 388-389)