Când vrea Dumnezeu să aducă omului necazuri mai mari, îl lasă în mâna îngustimii sufleteşti. Şi aceasta dă naştere în noi la o putere mare de trândăvie, prin care sufletul e sugrumat, şi care îi dă gustul gheenei. Şi apoi se ridică asupra omului duhul ieşirii din minţi, din care izvorăsc nemăsurate ispite; turburarea, mânia, hula, cârteala, gândurile de răzvrătire, mutarea din loc în loc, şi altele asemenea lor. Iar dacă mă întrebi care este pricina acestora, îţi răspund: lenevirea ta. Că nu te-ai îngrijit să le cauţi leacul. Și leacul este unul singur, în mâna căruia află omul şi mângâierea pentru sufletul său. Şi care este leacul? Smerenia inimii. Şi nimeni nu poate să rupă gardul acestor răutăţi decât prin smerenie. Şi fără smerenie răutăţile se întăresc împotriva lui.

Nu te mânia pe mine, când îţi spun adevărul. Niciodată n-ai căutat din tot sufletul smerenia. Iar dacă vrei, vino spre ea şi vei vedea cum te va dezlega ea de toate răutăţile tale. Că pe măsura smereniei tale, ţi se dă şi răbdare în primejdiile tale. Şi pe măsura răbdării tale, ți se uşurează sarcina necazurilor tale, și dobândeşti mângâierea. Pe măsura mângâierii, însă, creşte şi dragostea ta de Dumnezeu. Iar pe măsura dragostei tale, creşte şi bucuria ta întru Duhul Sfânt. Părintele cel Preaîndurat, când binevoieşte să împlinească ispitele celor care cu adevărat sunt fii, nu le ia de la dânşii, ci le dă răbdare în ispitele lor, spre desăvârşirea sufletelor lor. Și Hristos Dumnezeu să ne învrednicească să răbdăm relele pentru dragostea Lui, cu inimă mulţumitoare. Amin.

(Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, p. 222)