În fiecare zi, în fiecare noapte să avem în minte că Dumnezeu ne privește, că ne aude rugăciunile, că vede adâncurile duhului nostru. Aceasta, bineînțeles, nu înseamnă că Îl vedem pe Dumnezeu precum este, ci doar crează o atmosferă ce ne îngăduie să ne vedem neajunsurile, risipirea minții, greșalele în legăturile noastre cu ceilalți de-a lungul zilei.

Viețuind cu alții, suntem supuși unor limitări, reguli exterioare, restricții etc. Însă Duhul ce purcede de la Dumnezeu trece dincolo de toate aceste forme.

Să fie gândul nostru acolo unde este Hristos. Atunci, rugăciunea noastră va fi cu El și nu va rămâne mult loc patimilor. Ne vom obișnui să trăim în acest fel și, printr-o astfel de viețuire pașnică, vom reclădi întrega noastră ființă. În viață nu este nimic banal, mărunt, neîsemnat.

Păstrându-ne mintea în Dumnezeu, este ușor să păzim toate legile, rânduielile și limitările exterioare fără a ne înrobi lor. Formele exterioare ale vieții se împletesc ușor cu cugetul duhovnicesc. Rânduiala vădită a vieții rămâne aceeași, cuprinsul însă se preschimbă. Sporirea noastră duhovnicească atârnă, în primul rând, de atitudinea noastră.

(Arhimandritul Sofronie, Din viață și din Duh, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2014, p. 54)