Când facem milostenie în taină, singur Dumnezeu ne va răsplăti. Când o facem ca să ne vadă alţii şi să ne spună: „Felicitări pentru cele dăruite”, nu adunăm nimic în cer, absolut nimic!

Ne pierdem răsplata când facem binele „spre a fi văzuţi” (Matei 6, 1), atunci când dăruim ca să plăcem oamenilor. Milostenia nu trebuie să vină dintr-o dispoziţie iubitoare de aşa ceva, pentru a apărea într-o listă publică a colectelor din care să reiasă cât de mult am dat.

Această milostenie nu are plată de la Dumnezeu, după cum a zis Domnul, întrucât se face „înaintea oamenilor” (Matei 6, 1). Cei ce fac milostenie în felul acesta „îşi iau plata lor” (Matei 6, 2). Îşi iau, adică, plata lor deja de pe pământ, pentru că oamenii îi laudă şi spun: „A, cutare a dat o sumă mare!”. Răsplata lor sunt laudele oamenilor. Prin urmare, Dumnezeu nu le mai datorează nimic pe lângă.

(Arhimandrit Epifanie Theodoropulos, Toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm, Editura Predania, București, 2010, pp. 85-86)