Starețul unei mănăstiri Îl reprezintă pe Hristos. El lucrează în numele lui Hristos și al ierarhului respectiv. Deci, cum a lucrat Domnul pe pământ, așa trebuie să lucreze și starețul. Adică să fie om al rugăciunii, să iubească până la jertfă pe Hristos, Biserica, pe fiii săi duhovnicești, pe săraci și pe toți oamenii. Să iubească postul, tăcerea, citirea sfintelor cărți, slujbele din biserici, ascultarea, spovedania și să fie smerit.

Ca începător al obștii, starețul trebuie să fie un exemplu viu pentru ceilalți. Nici prea aspru, nici prea iertător, nici prea legat de cele pământești, nici nepăsător; ci să împace, după Sfânta Evanghelie, pe Marta cu Maria.

Călugării sunt datori să se roage permanent pentru starețul lor, ca să-l lumineze Dumnezeu și atunci toate vor fi bune și în pace.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc I, Ediția a VI-a, revăzută și îngrijită de Arhim. Petru Bălan, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2011,  pp. 713-714)