Paştile sunt totdeauna prilej de bucurie şi noi aşteptăm această bucurie. De ce aşteptăm bucuria? Pentru că sufletul nostru este făcut pentru bucurie. Credinţa noastră creştină este o credinţă a bucuriei. Credinţa noastră creştină este o credinţă care ne umple sufletul de bucurii. Se întreabă oamenii: oare ce-i mai bine, să fii trist, sau să te bucuri? Ne-a răspuns Sfântul Ioan Gură de Aur la întrebarea aceasta când a zis: „Nimenea să nu plângă pentru sărăcie pentru că s-a arătat împărăţia de obşte. Nimenea să nu se tânguiască pentru păcate pentru că iertarea din mormânt a răsărit. Nimenea să nu se teamă de moarte pentru că ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului. A stins-o pe ea Cel ce a fost ţinut de aceea. Prădat-a iadul Cel ce S-a pogorât la iad, amărâtu-l-a pe el pentru că a gustat trupul Lui şi aceasta văzând Isaia a strigat: Iadul s-a amărât întâmpinându-te pe Tine jos. […]”

Iată cum prin Sfântul Ioan Gură de Aur ne arată ce avem de făcut; ce avem de făcut în faţa posibilităţii de a ne întrista şi de a ne bucura, ne spune că ni se cade nouă să ne bucurăm şi ne bucurăm, cu adevărat, pentru că viaţa noastră şi fiinţa noastră este alcătuită în aşa fel încât suntem mai proprii pentru bucurie decât pentru întristare. Sunt şi clipe de întristare în această viaţă şi ne întristăm când vin astfel de clipe, dar totdeauna întristarea este trecătoare, iar bucuria stăruitoare, stă, ţine mai mult. E adevărat că omul nu este într-o bucurie continuă nici într-o întristare îndelungată, ci este de obicei între întristări şi bucurii.

(Părintele Teofil Părăian, Lumini de gând, Editura Antim, 1997, pp. 121-122)