Rhema (se face o distincție între Rhema și Logos. Logosul este „Cuvântul lui Dumnezeu”, Iisus Hristos; Rhema este Cuvântul revelat al lui Dumnezeu, uneori numit „un cuvânt de la Cuvântul”. Exemplu în Evanghelia după Matei 4, 4: „Omul nu trăiește numai cu pâine, ci cu orice cuvânt (rhema) care iese din gura lui Dumnezeu”) – cuvântul harismatic al avvei, așteptat de ucenic – este, pe de o parte, cuvânt ce lucrează tainic, pentru că lucrarea lui înseamnă creșterea ucenicului în duhul însuși al Părintelui, pe de altă parte, el este cuvânt de taină. Cuvânt de taină, pentru că fiecare ucenic se deosebește de ceilalți. Fiecare este o taină de necuprins, de nedefinit, fiecare este mereu nou, fiecare este altfel decât celălalt. De aceea și cuvântul dat de avva va fi diferit pentru fiecare ucenic în parte chiar în circumstanțe asemănătoare ale nedumeririi lor. Cuvântul avvei e cuvânt ce ține cont de taina persoanei.

Avva Pimen l-a întrebat pe Avva Iosif, cel din Pustia Panefo: „Ce voi face când se apropie patimile? Să le stau împotrivă sau să le las să intre?”. Bătrânul Iosif i-a răspuns: „Lasă-le să intre și luptă-te cu ele!” (Patericul, p. 117).

Întorcându-se în Pustia sketică, Avva Pimen a urmat sfatul Bătrânului. Venind însă în Pustia sketică un monah din Tebaida – un alt loc de retragere al pustnicilor –, a povestit fraților propriul său dialog cu Avva Iosif, cel din Pustia Panefo: „L-am întrebat pe Avva Iosif: «De se va apropia de mine patima, să îi stau împotrivă sau să o las să intre?». Și mi-a zis: «Nu lăsa nicidecum să intre patimile, ci îndată să le tai»”.

Tulburat de cele auzite, Avva Pimen se întoarce la Avva Iosif, cerându-i lămurire: „Avvo, eu ți-am încredințat cugetele mele și, iată, în alt fel mi-ai zis mie și în alt fel tebeului”. I-a răspuns Bătrânul: „Nu știi că te iubesc? Au nu tu îmi ziceai, ca însuți ție, spune-mi mie?”. A zis Avva Pimen: „Așa este”. Atunci Avva Iosif îl lămuri de ce îi dăduse cuvânt diferit față de cel dat la aceeași nedumerire monahului din Tebaida: „De vor intra patimile și vei da și vei lua de la dânsele, mai iscusit te vei face, iar eu ca însumi mie ți-am grăit. Dar sunt alții cărora nici a li se apropia patimile nu le este de folos, ci îndată a le tăia pe dânsele au trebuință”.

Cuvântul Bătrânului poate fi înțeles și lucrat doar de cel căruia i s-a dat, el nu trebuie discutat cu alții, nici comparat, precum vedem în sfătuirea diferită a celor doi. După cum Bătrânul păstrează taina nedumeririi ucenicului, tot astfel ucenicul e dator a păstra taina cuvântului primit, a înțelege că acel cuvânt, de folos lui, poate răni pe celălalt, poate zădărnici sfatul de taină al Bătrânului.

Nu e vorba aici de o apreciere subiectivă, părtinitoare, a părintelui, ci de o evaluare nuanțată a posibilităților diferite, a măsurilor diferite, dar și a stadiilor diferite în care se găsesc la un moment dat ucenicii.

Nu întâmplător Părinții îndeamnă ucenicii să înțeleagă adâncimea și importanța tainei persoanei umane, chemată a lucra asemănarea cu Dumnezeu.

Un frate l-a întrebat pe Sfântul Pahomie (286-346): „Spune-ne ce vezi în vedeniile tale?”. Acesta i-a răspuns: „Păcătosul de mine, nu-i cer lui Dumnezeu să am vedenii. O mare vedenie este să vezi un om curat și smerit. Cu adevărat, ce vedenie poate fi mai mare decât să-L vezi pe Dumnezeu cel nevăzut într-un om văzut, templu al lui Dumnezeu!”.

(Arhimandritul Nichifor Horia, Duhovnicia Patericului, Editura Doxologia, Iași, 2013, pp. 88-91)