Instituția duhovniciei de-a lungul istoriei

Antichitatea creștină a dat duhovnicului numele de „părinte”. De la început, părintele duhovnicesc sau duhovnicul apare în relație cu Taina Mărturisirii, însă paralel cu viața monahală au apărut părinții duhovnicești, acei „avva”, „stareți” sau „bătrâni”. Aceștia, adesea nehirotoniți, erau îndrumători de conștiințe, sfătuitori, îngrijindu-se de modelarea sufletească și de creșterea duhovnicească a ucenicilor.

Instituția duhovniciei a avut o sferă mult mai largă în trecutul Bisericii. Sintagma părinte duhovnicesc apare în Sfânta Scriptură ca temei al noilor relații ce s-au statornicit, prin Hristos, între om și Dumnezeu. Hristos Mântuitorul ne așază în raport de filiație față de Dumnezeu Tatăl. Începând cu Hristos, relația stăpân-rob face loc misterului tată-fiu. Paternitatea și filiația spirituală nu rămân numai în relația om-Dumnezeu, ci încă de la început s-a extins și în cadrul relației dintre apostoli și ucenicii lor și credincioșii acelor timpuri. Cel renăscut în Hristos prin botez devenea fiu, iar cel prin care se săvârșea lucrarea devenea părinte.

Antichitatea creștină a dat duhovnicului numele de „părinte”. De la început, părintele duhovnicesc sau duhovnicul apare în relație cu Taina Mărturisirii, însă paralel cu viața monahală au apărut părinții duhovnicești, acei „avva”, „stareți” sau „bătrâni”. Aceștia, adesea nehirotoniți, erau îndrumători de conștiințe, sfătuitori, îngrijindu-se de modelarea sufletească și de creșterea duhovnicească a ucenicilor.

Deși această îndrumare nu avea și putere sacramentală, Biserica a admis această stare de lucruri. Deși cele două moduri de exercitare a peternității duhovnicești au existat în viața Bisericii, funcțiile lor nu s-au confundat niciodată. Biserica a făcut deosebire clară între slujba de sfătuitor și puterea de dezlegare și a reafirmat tradiția potrivit căreia episcopii și preoții sunt împuterniciți cu slujirea mărturisirii și iertării păcatelor.

Astfel, duhovnicia apare ca o noțiune complexă și se manifestă pe două direcții: una sacramental-liturgică, legată nemijlocit de administrarea Tainei Spovedaniei, și alta pedagogico-pastorală, care are în vedere viața duhovnicească în general.

(Pr. Prof. Dr. Viorel Sava, Taina Mărturisirii în riturile liturgice actuale, Editura Trinitas, 2004, pp. 109-110)

De la același autor

Ultimele din categorie