Cea mai la îndemană nevoinţă a călugărului şi a mireanului deopotrivă, este rugăciunea de toată vremea şi privegherea.

Nu trebuie să se silească nimeni să facă performanţe de priveghere. Priveghere să faci în înţelesul de a nu fi împresurat de gânduri rele, să ai întotdeauna o trezvie, să fii întotdeauna treaz când trebuie să faci ceva.

E scris undeva în Pateric: „Călugărul care se roagă numai când se roagă, acela nicidecum nu se roagă”. Deci, nu se roagă când se roagă după un program, ci toată viaţa trebuie să fie o rugăciune, acel „Rugaţi-vă neîncetat” (I Tesaloniceni 5, 17) despre care ştim că l-a zis Sfântul Apostol Pavel, ca îndemn.

Un părinte duhovnicesc îi îndemna pe oameni să se roage neîncetat şi le spunea să se roage chiar şi când merg să facă un păcat, pentru că, poate chiar faptul că te angajezi în rugăciune cu stăruinţă să te ajute să-ţi schimbi gândul şi să nu mai păcătuieşti.

(Arhimandritul Teofil Părăian, Veniţi de luaţi bucurie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2001, p. 128)