Trei cuvinte care arată că Dumnezeu există
Toate problemele principale și grele sunt lămurite, cătușele întunericului și ale tristeții sunt sfărâmate fiindcă: „Hristos a înviat!”.
Ca să ne dăm seama cât de adânc a pătruns în oameni faptul Învierii lui Iisus e de ajuns să pomenim o întâmplare:
Un alt Iacov, însărcinat cu „lichidarea treburilor” lui Dumnezeu pe pământ, ține în fața unei foarte numeroase adunări o strălucită cuvântare de câteva ceasuri, „dovedind” – chipurile! – că nu există Dumnezeu. Și fiind încântat de cuvântarea sa și de temeiurile „dovezilor”, vru să mai dea o dovadă. Drept aceea, dete îngăduință ca acela care se va simți în stare să-l contrazică are cinci minute liber s-o facă în fața adunării. Din mulțime se desprinde un preot umilit la chip, dar cunoscător de oameni și cu flacăra credinței în inimă.
– Ai grijă, n-ai decât cinci minute!
– E și prea mult, răspunse preotul.
Ajuns în fața mulțimii, se produse un freamăt și începu cea mai scurtă cuvântare așa:
– Fraților, Hristos a înviat!
Și toată sala răspunse:
– Adevărat a înviat!
Ce a urmat nu mai interesează. Faptul dovedește însă esențialul: în străfundurile omului este o reacțiune esențială față de negație, față de moarte.
„Hristos a înviat!” înseamnă: Într-adevăr Dumnezeu există!
„Hristos a înviat!” înseamnă: Într-adevăr există lumea cerească, ca lume reală și fără de moarte!
„Hristos a înviat!” înseamnă: Toate nădejdile bune ale omenirii sunt îndreptățite!
Toate problemele principale și grele sunt lămurite, cătușele întunericului și ale tristeții sunt sfărâmate fiindcă: „Hristos a înviat!”.
(Părintele Arsenie Boca, Lupta duhovnicească cu lumea, trupul și diavolul, ediție revizuită, Editura Agaton, Făgăraș, 2009, pp. 9-10)
Să trăim bucuria de-a o avea pe Maica Domnului ca mamă a noastră!
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro