Ucenicii lui Gheron Iosif Isihastul - Părintele Ermolae

Vieţile Sfinţilor

Ucenicii lui Gheron Iosif Isihastul - Părintele Ermolae

Hristos Şi-a ridicat capul şi l-a privit pe Stareţ zicându-i: „Iată câte am suferit pentru dra­gostea ta! Iar tu ce suferi? Tu nu poţi să rabzi o întristare?”.

Odată a mers la Stareţ un monah, pe nume Ermolae, care era foarte simplu. Îşi pierduse ceasul şi îl căutase peste tot, dar nu l-a putut găsi. După câteva ore, văzându-l mâhnit, Stareţul i-a spus:

- Ei, părinte Ermolae, nu-i nimic. Putem să-ţi luăm altul.

- Ştiu că putem să luăm altul, i-a răspuns părintele Ermolae, dar eu mă mâhnesc pentru că l-am târât după mine pe îngerul meu păzitor şi l-am obosit.

Uneori Stareţul, pentru a-l face să răbufnească, îl necăjea puţin pe părintele Ermolae:

- Părinte Ermolae, ştii glasurile?

- Eu? Cum să nu ştiu? îmi rotunjesc gura după cum îmi sună mie fiecare glas.

Altădată părintele Ermolae a mers să înveţe cum se ţes flanele la războiul de ţesut. Când s-a întors, Stareţul l-a întrebat:

- Părinte Ermolae, poţi să-mi faci o flanelă?

- Eu să nu pot? Cum să nu pot? Dacă bag suveica pe acolo şi trag repede cu spata (piesă la războiul de ţesut formată dintr-un sistem de lamele paralele fixate la ambele capete, formând un fel de pieptene cu două rădăcini printre dinţii căruia trec firele de urzeală.), flanela iese imediat pe dedesubt.

Lângă Stareţ au venit să se supună şi oameni culţi şi înain­taţi în vârstă precum: părintele Atanasie Valsamakis farmacistul, părintele Atanasie Kabanaos, medicul din Lavra, părintele Gherasim Menaghias chimistul, părintele Efrem duhovnicul de mai târziu din Volos şi alţii. Dar în afara fraţilor care erau stabili în obşte veneau în vizită şi mulţi alţii, iar unii dintre ei rămâneau mai mult timp.

Stareţul îi silea pe toţi să facă o asceză aspră. De obicei le dădea o cutie de conservă cu puţin posmag muiat în ea. Aceasta era hrana pe o zi întreagă. De asemenea le poruncea să urmeze rânduiala de rugăciune pe care el însuşi o respecta: toate slujbele trebuiau săvârşite cu şiragul de metanii şi cultivată tăcerea „întru cunoştinţă”. În realitate însă obştea se silea din greu să-l poată urma pe Stareţ, fiindcă acesta trăia o viaţă foarte înaltă.

(Arhimandritul Efrem Filotheitul, Starețul meu Iosif Isihastul, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2010, pp. 143-144)

Citește despre: