Un mănunchi de gânduri Bistriței străvechi

Documentar

Un mănunchi de gânduri Bistriței străvechi

Frunzărind trecutul, adunăm crâmpeie din viața oamenilor care au vizitat ctitoria lui Alexandru cel Bun, de la Bistrița. Părticele vii din viață, așternute în cuvinte, atingeri de suflet, spre aducere aminte. Le vom reda spre bucuria dumneavoastră, care este și-a noastră:

„Dumnezeu este abisul fericirii, al credinței și al păcii. Nimic nu poate înlocui pacea interioară și căldura cu care ne binecuvintează zi de zi. De câte ori intru în această biserică, lăcrimez în fața icoanei Sfintei Ana. Rugăciunile călugărilor de aici sunt puternice și pline de evlavie.”

******

„Am iubit istoria Moldovei mai mult decât orice pe lume și vin cu drag și nostalgie ori de câte ori am prilejul și trec pe la această sfântă și dumnezeiască mănăstire a marelui voievod Alexandru cel Bun. Cu vii mulțumiri Mântuitorului Iisus Hristos și Prea Curatei Sale Maici.” (semnează un preot)

******

„Pe scara sufletului meu, m-am întâlnit cu Dumnezeu. A renăscut fiorul bunătății eterne! Vă mulțumesc pentru ceea ce simt!” (Aura Mangău, Arad).

******

„To see the Paradise, you have to go through here first,

To find true beauty you have to remain here.” (Ludmila, USA)       

******

„Thank you for your peace and hospitality”. (Celma, USA)

******

„Sunt mândră că sunt moștenitoarea acestor bărbați iubitori de glie și de neam. Să le fie amintirea veșnică! Celor vii, păstrători ai acestor comori, le doresc sănătate și binecuvântarea lui Dumnezeu fie cu ei!”

******

„În trecerea pe la Mănăstirea Bistrița, această oază de lumină a credinței românești, încerci o stare de spirit cu totul deosebită. Este apropierea de Dumnezeu, de tradiții și trecut, de spiritul românesc adevărat. Este speranța că tot ce este românesc va rezista timpurilor. Cinste slujitorilor acestui sfânt lăcaș, celor care, prin credință, mențin speranța unor vremuri mai bune pentru viitor.” (Familiile Florescu și Manafu)

******

„În acest loc încărcat de istorie ne-am întâlnit astăzi cu marii voievozi ai neamului, întemeietori de țară, care ar trebui să fie un bun exemplu pentru conducătorii de astăzi.

******

„Toată stima și considerația pentru strădania și înțelepciunea voievozilor, care au reușit să păstreze vatra și tradițiile românilor din cele mai vechi timpuri.” (Familia Roșca din Cluj)

******

„Adâncă plecăciune în fața înaintașilor, dar și actualilor slujitori ai Bisericii Ortodoxe Române din partea membrilor Consiliului de perfecționare în conducere logistică de la Universitatea Națională de Apărare.” (Prof. dr. Constantin Rizea)

******

Ori de câte ori calc pe pământul sfânt al Moldovei, simt că mă nasc a doua oară, mă încarc cu multă energie și mă simt bine, atât eu, cât și familia mea.”

******

„Nicăieri în țară nu sunt locuri atât de încărcate spiritual precum sunt în Moldova. Aici credința este mai puternică decât oriunde. Simți cum o putere divină te apropie mai mult de Dumnezeu, simți cum cerul și pământul se ating, parcă, și formează un tot.” (fam. Romașcanu din Bacău)

******

„Biserica voievodală te îndeamnă la meditație și rugăciune, așa încât poți afirma că «în Biserica slavei Tale stând, în cer a sta ni se pare...» Amplasată într-un cadru natural impresionant, poți cugeta la ceea ce a zis psalmistul David: «Cerurile spun slava lui Dumnezeu și facerea mâinilor Lui o vestește tăria». Chiar și un necreștin își poate da seama de revelația naturală a lui Dumnezeu, prezentă aici, la Mănăstirea Bistrița.” (rasoforul Corneliu de la Mănăstirea „Sfântul Dimitrie Basarabov”, New York, SUA)

******

„Am plecat cu inimile pline de credință după ce am vizitat acest loc minunat, primind liniște și dragoste interioară. Un gând curat pentru cei ce m-au făcut mai bogat sufletește.”

******

„O lecție de istorie e mai mult decât binevenită. Ar trebui ca toți să ne amintim cine suntem, de unde venim și, mai ales, încotro ne îndreptăm. Dumnezeu să ne ierte toate relele pe care le facem cu voie sau fără voie. Doamne, nu-ți întoarce fața Ta de la noi!”

******

„Această mănăstire este asemănată cu un colț de rai, în care dăinuie doar bucuria și binele. Aș vrea să stau aici o veșnicie!” (Andreea, 2007)

******

„Cu adevărat, Mănăstirea Bistrița este un lăcaș sfânt și profund și în orice moment poți simți prezența lui Dumnezeu. Dumnezeu ne adună pe toți împreună, în pace și dragoste, căci «unde doi sau trei se adună în numele Meu, acolo sunt și Eu, în mijlocul lor».

******

„Trecând pragul acestei țări, istoria este poate mai vie decât prezentul.”

******

„Aici se vine cu sufletele tulburate de propria imperfecțiune, întru primenirea noastră și înariparea preaumilitului cuget.”

******

„Doresc tuturor părinților călugări din această mănăstire sănătate, putere de a sluji și de a se ruga lui Dumnezeu pentru noi, cei păcătoși.” (Fam. Petru și Ana Ciurea din Piatra Neamț)

******

„Fă, Doamne, cunoscute minunile înaintașilor noștri, zestrea fără de preț lăsată moștenire peste veacuri, bucurie și speranță a poporului întreg. Veniți și vedeți lumina minții, voievozi și fețe preoțești, ce cu pricepere și îndemânare au făurit pacea sufletească, antidot pentru război.” (Cristina Findrihan)