Cu gentuța maro în mână, în care adesea erau fragi, zmeură, mure și alte bunătăți din satul de la munte, bunica pășea pe cărarea spre casa noastră. Și nu doar la noi, ci la toți cei 21 de nepoți pe care îi avea trecuți în pomelnicul Psaltirii, de care nu se despărțea niciodată.

Nu făcuse școală, dar învățase să citească și să scrie cu fiecare din cei șapte copii pe care i-a susținut din toate puterile, să primească o educație. Pensie avea bunicul, iar veniturile bunicii erau doar din culesul fructelor de pădure, în timpul verii. Cu toate acestea, la fiecare Liturghie ducea cu ea la biserică cel puțin o pâine. Neștiută de nimeni – după moartea ei am aflat și noi – ea cunoștea în sat toate nevoile urgente, căutând o soluție din puținele venituri pe care le avea. Dincolo de ajutorul financiar pe care îl oferea în tăcere, noi nepoții am apreciat comunicarea ei… eficientă!

Astăzi trăim într-o societate bazată pe informație și comunicare. Un mecanism care angrenează pe cei mai mulți dintre noi, lipsa din rețelele sociale fiind considerată egală cu inexistența. Campanii sociale, mesaje de interes public, prietenii, viață personală, totul se află într-o dinamică ce ne covârșește, dar face parte din ritmul zilei. Un like la momentul potrivit face ziua mai frumoasă, iar mai multe like-uri pot să ne crească încrederea în noi, aducându-ne un plus de bine.

Constatăm o dedublare a persoanei umane – și nu este vorba de trup și suflet sau de noi și de sfântul înger păzitor, ci despre eu și eu-ul virtual. Când suntem în pragul depresiei, un like ne poate restabiliza. „Postez această poză, în care par mai slab…” – vine mult așteptatul like, poate vin chiar mai multe, ne revenim și pare să ne fie mai bine. Dar, oare cât ține echilibrul emoțional al unui like? Să ne amintim de tânăra de la Iași care a murit electrocutată pe un vagon de tren, în încercarea de a-și face o poză pentru a o distribui prietenilor…

Evident, contează în ce scop folosim reţelele sociale. Dacă le folosim doar ca instrument de marketing, pentru a ne promova munca, dacă le folosim pentru a cunoaşte oameni noi, dacă le folosim ca să scăpăm de singurătate, dacă le folosim pentru a căpăta mai multă încredere în noi, dacă le folosim pentru a păstra mai uşor legătura cu cei dragi sau dacă le folosim pentru puţin din fiecare…

Comunicarea bunicilor noștri

Pe bunica Axenia am cunoscut-o cu câțiva ani în urmă. Acum mai are șase luni și împlinește 101 ani! O găsiți în fiecare zi într-o mică piață ieșeană, cu verdețurile grădinii sale, de vânzare. Când o întrebi ce făcea în copilărie, îţi povesteşte despre pământul părinţilor. „M-am obişnuit cu munca, şi muncesc şi în ziua de astăzi”, spune mândră, bunica. S-a căsătorit la 18 ani şi, alături de bărbatul ei, şi-a făcut casă mare şi frumoasă. O casă pe celălalt mal al Prutului. În timp de restriște pentru țară a trecut Prutul cu doi cai, cu doi copii, cu doi saci de mălai şi cu două oale. Până şi numele au fost schimbate, iar viaţa s-a reluat de la zero. Aşa se face că, Axenia Straticiuc a devenit Sofia Străescu.

Este iubită de toată piața și de tot cartierul. „Dimineaţa, la 6.00, mă trezesc. Mă uit pe geam şi văd că e ziuă. Şi-i mulţumesc lui Dumnezeu că am ajuns şi ziua de azi. Numai Dumnezeu te ajută cu toate. Altcineva nu poate să te ajute. Trebuie să ne ajutăm între noi, că așa ne-a lăsat Dumnezeu. O vorbă bună maică, face mai mult decât un franc”, povesteşte bunica Axenia, şi-şi face cruce.

Am întrebat-o ce ar trebui să învăţăm noi, cei mai tineri, de la ea. Şi-a răspuns: „Mamă, dumneavoastră ştiţi mai multe decât mine. Citiţi cărţi. Aveţi şi alte surse de informaţie, mai moderne. Trebuie să vezi şi în funcţie de lume, să te orientezi cum trebuie să mergi, să vorbeşti, să faci ceva. E bine ca tinerii să meargă pe drum drept, să facă fapte bune. Dacă nu vor, să nu facă bine – dar, să nu facă nici rău. Este important să trăiești toată viața!”.

După un secol și aproape un an, bunica Axenia ne spune că este important să ne trăim toată viața. În simplitatea ei, ne transmite un mare adevăr pentru noi, generația Like – să nu fim absenți din viața noastră, nici actori și nici nepăsători. Dacă folosim rețele sociale, să le folosim cu responsabilitatea gândului că trăim în viața reală și că ele sunt doar instrumente de care ne ajutăm în realizarea scopului nostru. Să învățăm de la bunicii noștri tihna vieții în ritm de toacă și de Liturghie, masa în familie – continuare a Euharistiei și bunătatea revărsată în relația cu ceilalți.

Oare bunica Axenia câte like-uri ar fi putut primi în cei aproape 101 ani?...