Să vă povestesc ceea ce mi-am adus aminte că am auzit. O corabie a mers odată cu robi într-un oraș oarecare unde se afla o fecioară foarte duhovnicească și sfântă cu viața. Aceasta, auzind de venirea robilor, mult s-a bucurat, căci dorea să cumpere o copilă, cu gândul să o crească și cu multă bună chibzuire să o ferească a nu se deprinde cu nici o răutate a lumii acesteia. Trimițând la corăbier și întrebându-l de are copile tinere, a aflat două fetițe precum dorea fecioara, și dând prețul cuvenit pentru una, a luat-o. De acolo, de unde era sfânta aceea, pogorându-se corăbierul, l-a întâmpinat o femeie curvă din oraș, care văzând pe fetița cealaltă cu dânsul, a dorit să o cumpere. Și tocmindu-se cu el și dând prețul, a lut-o și s-a dus. Acum vedeți taina lui Dumnezeu? Vedeți judecata? Acea sfântă fecioară a luat prunca și a crescut-o în frica lui Dumnezeu, învățând-o toate bunătățile, deprinzând-o toată osteneala călugăriei și îndeletnicindu-se la săvârșirea tuturor poruncilor lui Dumnezeu. A luat și curva pe nenorocita aceea și a făcut-o vas al spurcăciunii. Că ce altceva era să o învețe curva, decât pierderea sufletului ei? Ce putem zice de înfricoșata judecată a lui Dumnezeu? Amândouă erau mici, amândouă au fost vândute și nu știau unde merg. Însă una s-a aflat în mâinile lui Dumnezeu, iar cealaltă a căzut în mâinile diavolului. Poate oare să zică cineva că ceea ce cere Dumnezeu de la una, cere și de la cealaltă? Cum este cu putință? Oare de vor cădea amândouă în păcatul curviei sau în alt păcat, putem zice că amândouă  vor fi judecate în același chip? Nu! Măcar deși în același fel ar fi căderea amândurora, negreșit, nu în același fel se vor judeca. Pentru că cea dintâi a învățat ale judecății, a auzit cele ale împărăției lui Dumnezeu, ziua și noaptea a petrecut întru cuvântarea lui Dumnezeu, iar cealaltă, nenorocita, nici nu a văzut, nici nu a auzit vreodată ce este bunătatea, ci dimpotrivă, pururi toate răutățile, toate lucrurile diavolești. Cum este cu putință să le judece pe amândouă în același chip? Pentru aceea, am zis că omul nu poate pricepe judecățile lui Dumnezeu. Singur El le știe pe toate și poate judeca greșelile fiecăruia precum El Însuși știe. Adevărat, se întâmplă de greșește vreun frate din simplitate, dar are și o faptă bună, cu care place lui Dumnezeu mai mult decât toată viața ta, iar tu șezi și judeci și-ți pierzi sufletul.

(Avva Dorotei, Învățături și scrisori de suflet folositoare, Editura Bunavestire, p. 82-83)