Unde duce nepăsarea față de creșterea copiilor
În loc să avem grijă de educaţia lor, ne preocupă averea pe care le-o lăsăm. De sufletul lor nici nu ne pasă şi facem cea mai mare neghiobie posibilă.
De aceea se duce lumea de râpă – pentru că neglijăm copiii. În loc să avem grijă de educaţia lor, ne preocupă averea pe care le-o lăsăm. De sufletul lor nici nu ne pasă şi facem cea mai mare neghiobie posibilă.
Averile, pământurile, oricât de multe şi de scumpe ar fi, dacă stăpânul lor nu e un om plin de înţelepciune, capabil să le administreze cu virtute, se vor distruge, şi se vor pierde odată cu el, pricinuindu-i o mare pagubă. Dacă, însă, un suflet este puternic şi plin de virtute, chiar dacă casa îi e mai mult goală, va putea dobândi tot ce-şi doreşte cu uşurinţă.
(Sfântul Ioan Gură de Aur, Părinţii şi educarea copiilor, Editura Agapis, 2010, p. 41)
Să încurajăm copiii să acorde mai multă importanță lecturii și învățării
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro