Iubitului nostru cler, cinului monahal şi tuturor dreptmăritorilor creştini din această de Dumnezeu păzită şi binecuvântată eparhie, har, milă şi pace de la Îndurătorul Dumnezeu, iar de la noi părintească dragoste!

Iubiţii mei fii duhovniceşti,

Hristos a înviat!

În noaptea de Paşti, credincioşii ortodocşi, potrivit tradiţiei statornicite de veacuri, se adună în lăcaşurile de închinare, purtând în mâini felurite lumânări şi aşteaptă tăcuţi ca ceasornicul care măsoară timpul curgător spre veşnicie să marcheze miezul nopţii.

Momentul cel mai aşteptat este cel în care preotul slujitor, după ce aprinde lumânarea sa din candela nestinsă ce se află pe Sfânta Masă – simbol al mormântului lui Hristos –, iese în faţa Sfântului Altar şi străpunge întunericul din biserica înţesată de credincioşi zicând: Veniţi de luaţi lumină! Credincioşii, rând pe rând, aprind făcliile lor din cea a preotului, apoi unii de la alţii, încât, după câteva minute, o mare de lumină inundă întreg sfântul lăcaş, risipind întunericul, iar feţele tuturor se scaldă în lumina suavă a lumânării pascale. În melosul cântării Învierea Ta, Hristoase Dumnezeule, îngerii o laudă în ceruri, și pe noi pe pământ ne învrednicește cu inimă curată să Te slăvim, clerul şi credincioşii ies din biserică până la locul unde trebuie să proclame Învierea Domnului. De fapt, din punct de vedere liturgic, se începe slujba Utreniei cu o binecuvântare doxologică specială: Slavă sfintei Celei de o fiinţă şi de viaţă făcătoarei şi nedespărţitei Treimi, totdeauna acum şi pururea şi în vecii vecilor. Apoi, mulţimea credincioşilor intonează cântarea cea mai simplă și arhicunoscută, dar în acelaşi timp cea mai plină de densitate duhovnicească: Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le. Reverberaţiile cântului pascal, împreună cu lumina lină a făcliilor aprinse, se împletesc şi se propagă în universul infinit, pentru a face joncţiune cu acel sunet primordial al creaţiei când, în întunericul vidului non-existenţial, s-a auzit vocea Unicului Dumnezeu, Celui necauzat şi veşnic: Să fie lumină! (Facerea, 1.3). Aşadar, slujba învierii se săvârşeşte în afara spaţiului cultic, arătând prin aceasta că întreaga comunitate ecleziastică este integrată în universul lui Dumnezeu şi este acoperită de mantia luminii care s-a propagat dintru început în nonexistenţă, când Cuvântul, adică Verbul creator, a fost auzit şi s-au făcut toate după felul lor (cf. Ioan, 1, 3). Lumina aceasta necreată, apoi împărtăşită creaturilor, cu Duhul lui Dumnezeu ce Se purta odinioară pe deasupra oceanului infinit, s-a odihnit în Cuvântul lui Dumnezeu, care, la plinirea vremii, S-a făcut trup şi S-a sălăşluit întru noi, şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr (Ioan 1,14). Acest Cuvânt s-a prezentat lumii ca fiind Lumina tuturor celor care vin în lume ca fiinţe psiho-somatice, conştiente: Eu sunt lumina lumii; Cel care Îmi urmează Mie, nu va umbla întru întuneric, ci va avea lumina vieţii (Ioan 8, 12).

Prin urmare, Învierea Domnului, pe care o retrăim în fiecare an ca eveniment unic, a fost asociată întotdeauna cu lumina. De aceea, Paştele este sărbătoarea luminii, iar în perioada ce urmează, până la Înălţare, se vorbeşte tot mai mult despre lumina necreată ce izvorăşte din mormântul lui Hristos. Suntem chemaţi să primim lumină şi suntem îndemnaţi să prăznuim această sărbătoare a luminii, făcându-ne în acelaşi timp purtători de lumină. De aceea, în această noapte transformată în zi, veşmântul luminii pascale îmbracă întreg Universul, ca semn al biruinţei vieţii asupra morţii, aşa cum se cântă la slujba din noaptea Învierii şi în toată perioada care urmează până la Înălţare: „Acum toate s-au umplut de lumină: şi cerul, şi pământul, şi cele dedesubt”.

Dumnezeu, „Părintele luminilor”, este spirit îmbrăcat în veşmântul luminii, a Cărui lumină se regăseşte şi în persoana Fiului Său, Care este lumină din lumina Tatălui şi Care, prin lucrarea Duhului, împărtăşeşte şi învăluie în lumină şi bucurie pe cei care se apropie cu evlavie de El, transfigurând chipurile lor în lumini spre luminarea tuturor.

Iubiţi fraţi și surori în Hristos Domnul,

Perioada Postului Mare, care tocmai s-a încheiat, a fost un timp al curăţirii fiinţei noastre întregi, prin mărturisirea păcatelor şi unirea cu Hristos euharistic. Postul şi rugăciunea fac sufletul curat şi chipul luminos, adună mintea şi concentrează fiinţa creştinului, făcându-l pelerin spre înviere. Astfel, în perioada postului, am adunat multă lumină în suflet, pe care am cules-o din trăirea liturgică a slujbelor, din citirea Evangheliei şi primirea Tainelor, luminându-ne şi adăpându-ne existenţa cu harul divin.

Pentru întâlnirea cu Hristos înviat am urcat treptele postului, îmbrăcându-ne în veşmântul luminos al prezenţei Lui, am cinstit icoana vie a nevăzutului Dumnezeu, am experiat vederea luminii necreate a Împărăţiei cerurilor, aşa cum susţin cugetările Sfântului Grigorie Palama, ne-am odihnit la umbra crucii, pentru a gusta din fructul jertfirii de sine, corectând astfel neascultarea lui Adam şi asumându-ne crucea personală, am urcat apoi cele treizeci de trepte ale desăvârşirii, învăţând rigoarea despătimirii şi împlinirea virtuţilor, precum şi că efortul ascetic de a întâlni pe Dumnezeu este infinit, apoi am înţeles rolul pocăinţei şi valoarea regăsirii de sine în vederea câştigării plenitudinii fiinţei noastre.

Astfel, duminicile Postului Mare ne-au vorbit despre necesitatea urcuşului duhovnicesc, pregătindu-ne pentru a simţi aprinderea luminii Învierii în sufletele noastre. Toată această perioadă a fost, pentru cei mai mulţi dintre noi, o călătorie duhovnicească spre Sărbătoarea Sărbătorilor, ce nu este doar o comemorare a unui eveniment, întâmplat acum două mii de ani, ci este noaptea „mai luminoasă decât ziua”, în care Hristos înviază biruind moartea, noaptea în care ne umplem de lumina prezenţei lui Hristos preaslăvit, cu trupul scăldat în lumina neînserată, noaptea în care suntem chemaţi să devenim lumină a lumii şi lumini spre luminarea acestui veac atât de încercat de întunericul intoleranţei, indiferentismului şi ignoranţei.

De asemenea, cadrul liturgic specific acestei perioade, ce are drept centru sărbătoarea Învierii, ne ajută să înţelegem importanţa schimbării noastre lăuntrice şi vieţuirea ca făptură nouă. De altfel, întreaga succesiune a sărbătorilor din calendar gravitează în jurul Paştelui, transformând anul liturgic într-un pelerinaj spre Înviere. Dacă în Biserica primară, în această perioadă liturgică, neofiţii se pregăteau prin post pentru primirea botezului, astăzi, Postul Mare este un prilej de adâncă meditaţie duhovnicească la propriul botez, în încercarea de a recâştiga lumina curăţiei iniţiale a fiinţei noastre.

Învierea lui Hristos înseamnă sfărâmarea iadului, omorârea morţii şi începutul unei vieţi noi, de o altă calitate, o viaţă transfigurată ce se deschide veşniciei. Prin actul Botezului, noi interiorizăm moartea şi învierea Domnului, care au puterea de a ne schimba modul de înţelegere a realităţii lumii în care trăim, făcând din tragedia tragediilor, din moarte, o trecere spre împărăţia cerurilor, un fenomen secundar ce anticipează veşnicia.

Încordarea duhovnicească ce adună lumină în interiorul făpturii noastre are darul de a ne face transparentă fiinţa în care se poate contempla prezenţa lucrătoare a lui Hristos. Astfel, Învierea Domnului este paradigma înţelegerii vieţii ca mediu al trăirii bucuriei prezenţei lui Dumnezeu în noi. Tot efortul duhovnicesc de iluminare a sufletului, pe care l-am depus în această perioadă de timp, se regăseşte, în chip simbolic, în noaptea Sfintelor Paşti, în întreitul îndemn al preotului care ne cheamă să primim lumină din lumina neapusă a lui Hristos, să ne aprindem fiinţa de prezenţa focului dumnezeiesc care arde întinăciunea din făptura noastră şi ne transfigurează în rug aprins, plini de prezenţa slavei lui Dumnezeu.

Iubiți fii și fiice duhovnicești,

Fericitul Augustin a sesizat că în viaţa fiecăruia dintre noi nimic nu este întâmplător, ci totul este har, totul este providenţă! Lumea văzută şi nevăzută nu poate fi produsul hazardului. Însuşi Hristos a precizat că niciun fir de păr nu cade din capul nostru fără ştirea lui Dumnezeu (Luca, 21.18). Consider că şi pentru smerenia mea, nu întâmplător a rânduit Dumnezeu ca întâiul cuvânt pastoral adresat clerului şi credincioşilor, în calitatea de arhipăstor al acestei binecuvântate eparhii, să fie cel pentru Înviere. De aceea, în contextul acestui praznic luminat al Paștelui, vă îndemn părinteşte să veniţi să luaţi lumină din lumina lui Hristos şi să duceţi această lumină în mijlocul lumii, pentru că şi Voi sunteţi lumina lumii. Fiţi purtătorii acestei lumini şi nu o puneţi sub obroc, ci în sfeşnic ca să lumineze tuturor celor din casă! Faceţi-vă fii ai luminii şi aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât ei să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru cel din ceruri. (cf. Matei, 5, 14-16). Prin urmare, luaţi din lumina lui Hristos şi aşezaţi-o mai întâi în inimile voastre, pentru ca la lumina aceasta să puteţi vedea şi curăţa negura păcatelor care s-a aşezat în cămara propriilor suflete! Apoi invitaţi pe Hristos înviat să lucreze cu voi şi în voi! Faceţi viaţa voastră conformă cu viaţa Lui! Şi atunci, iluminaţi de Hristos, mergeţi ca şi apostolii în mijlocul lumii şi povestiţi cât bine v-a făcut Dumnezeu de când aţi acceptat să vă desfăşuraţi viaţa întru lumina Lui. Lăsaţi pe copiii voştri să vină la Hristos, nu-i opriți, ca să se deprindă cu învăţătura Lui plină de lumină şi înţelepciune! Ştiţi cu toţii că tinerii sunt bogăţia cea mai importantă a unui neam. Aveţi grijă de ei şi nu-i lăsaţi pradă indiferentismului şi educaţiei îndoielnice!

Folosesc prilejul sărbătorilor pascale pentru a mulţumi încă o dată tuturor acelora care au optat pentru menţinerea orei de religie în învăţământul primar şi gimnazial, părinţilor, profesorilor de religie, inspectorilor şcolari şi directorilor, rugând pe Hristos înviat să binecuvânteze pe toţi, iar copiilor să le lumineze sufletele şi minţile spre dobândirea învăţăturilor folositoare, pentru formarea lor ca fii de nădejde ai Bisericii şi ai neamului.

Vă reamintim că anul acesta, Sfântul Sinod a hotărât să fie Anul omagial al misiunii şi al evocării personalităţilor bisericeşti care au marcat viaţa bisericii noastre de-a lungul veacurilor. În acest context am stabilit ca, prin Centrul eparhial, să organizăm o serie de manifestări cultural-religioase menite a pune în lumină figurile emblematice ale Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, ierarhi sau demnitari creştini ce au promovat de-a lungul veacurilor valorile spirituale şi culturale ale neamului nostru. Vă îndemn părinteşte ca și voi, în parohiile de care aparţineţi, să faceţi la fel. Fiecare comunitate are în panteonul de suflet preoţi, duhovnici, dascăli, moşi şi strămoşi care au ştiut la vremea lor să adauge o piatră la edificiul sfânt al bisericii şi al valorilor ei. Pomenindu-i, intraţi în comuniune cu ei şi vă structuraţi identitatea voastră spirituală, identitatea noastră naţională în această lume plină de instabilitate şi din ce în ce mai secularizată.

Pentru că 2015 este şi anul omagial al parohiei şi al mănăstirii, vă sfătuiesc să organizaţi pelerinaje la mănăstirile noastre româneşti şi să cinstiţi pe sfinţii români care s-au nevoit în ele. Acesta este un bun prilej de a se statornici legături trainice între comunităţi, pentru ajutorarea celor nevoiaşi sau pentru cunoaşterea şi promovarea obiceiurilor sănătoase care împodobesc sfânta noastră Ortodoxie. Iubiţi-vă unii pe alţii, căci aşa veţi plini legea lui Hristos! Lumina Lui să strălucească în sufletele voastre!

Hristos a înviat!

Adevărat a înviat!

Al vostru păstor şi pururea către Domnul rugător,

† IOACHIM

Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului

Dată în reşedinţa noastră arhiepiscopală de la Roman, aprilie 2015.