Un mare rol a jucat în chip minunat Născătoarea de Dumnezeu în viața lui Hristos cu simplitatea firii ei, cu înțelepciunea inimii ei și cu deplinătatea voinței și curăției ei. Când a încercat arhiereul pe Iosif și pe Născătoarea de Dumnezeu, s-a uimit de deplinătatea curăției, a sfințeniei și neprihănirii vieții ei. Nu exista nimic care să scindeze existența ei, fiindcă numai păcatul, adică apostazia omului de la Dumnezeu, scindează pe om. Dar ea, precum și Iosif, au fost aflați fără de pată[1]. Acest lucru era începutul deplinătății lui Hristos întru Care ne aflăm și noi sinele nostru și simțim deplinătatea sfințeniei și desăvârșirii lui Dumnezeu.

Preasfânta nu a făcut nimic altceva pe pământ decât a slujit kenoza și ascunderea lui Dumnezeu, ca să putem și noi a-L avea fără să reacționăm împotrivă. Să vedem un exemplu. Este cu putință ca uneori să vrei un sfat sau să ai nevoie de o binecuvântare sau chiar de ceva bani. Dar fiindcă tu ai ceva împotriva mea, eu voi da prietenului tău sau oricui altcuiva ca să-ți dea cele ce ai nevoie. Tu atunci le primești, îi săruți mâna și, plângând, îi spui: „M-ai salvat astăzi”. Le vei primi, fără să știi că în spatele prietenului mă ascund eu. Ceva asemănător  face și Dumnezeu.

Ascunzișul acesta îl întâlnim și în Taine. Se ascunde Dumnezeu în spatele mirosului, gustului și vederii pâinii și vinului, în spatele lipsei de miros, de gust și de culoare al apei în agheasmă, în spatele untdelemnului și în spatele oricărei substanțe a fiecărei taine. A găsit înțelepciunea lui Dumnezeu acest mod, fiindcă omul nu ar putea altminteri să-L țină pe Dumnezeu. Dar luând aceste elemente ca pe o gustare, Îl ia pe Hristos, dumnezeirea.

Același ascunziș s-a petrecut și când Născătoarea de Dumnezeu a intrat în Sfânta Sfintelor. Fără să o înțeleagă, înlăuntrul ei se ascundea Hristos. Preasfânta nu știa felul în care ea L-a ascuns pe Hristos de toți. Ascunziș era de asemenea și adormirea ei. Nu știm modul în care a adormit Născătoarea de Dumnezeu, suflarea îngerilor, a sfinților, a oamenilor, adunarea apostolilor. Istoria Bisericii noastre nu relatează nimic. Numai sinaxarele vorbesc despre adormirea ei, dar ele își scot conținutul lor din cărțile apocrife. Dar în mod special, Născătoarea de Dumnezeu Îl ascunde pe Dumnezeu. De aceea a și slujit într-un mod atât de minunat și atât de tăcut pe Domnul. Nicăieri nu o vedem pe Preasfânta vorbind: chipul viu, adevărat, desăvârșit așa cum o voiește Biserica printr-o viață atât de ascunsă, încât nici măcar să nu pună întrebări în sinaxă. Numai la Bunăvestire Născătoarea de Dumnezeu a spus: „Cum va fi mie aceasta?” și la nunta din Cana a cerut să se petreacă minunea. Nicăieri în altă parte nu a vorbit, fiindcă luptele ei, lăuntrul ei, inima ei, tainele ei Îl ascundeau pe Dumnezeu.  

Încă și parabolele și minunile lui, felul în care le-a făcut erau un ascunziș al dumnezeirii Lui, atât de puternic încât să poată evreii să spună că avea demon și că săvârșea minunile cu belzebul. În final, și profețiile Lui erau adevăruri atât de ascunse, încât nici astăzi nu putem încă să distingem ce voia să spună sau care profeție a lui privea distrugerea Ierusalimului și în care profeție Hristos se referea la distrugerea lumii, la cea de-a doua Venire.

După Domnul, Născătoarea de Dumnezeu era făptura cea mai desăvârșită care putea să tacă, chiar dacă ascundea înlăuntrul ei pe Dumnezeu. Nu este întâmplător că Dumnezeu a folosit o femeie în planul iconomiei Lui, cu toate că femeia tace mai greu. A reușit cu Preasfânta, de aceea și textele noastre conțin locuri care arată cât de aleasă era între toate femeile din veac. Au trebuit să treacă veacuri ca să se afle persoana Preasfintei ca să ascundă înlăuntrul ei pe Hristos. Viața ei ascunsă arată că toate faptele vieții ei sunt tainice și nu trebuie să fie cercetate, fiindcă omul nici nu poate purta descoperirea lor.  

(Arhimandritul Emilianos Simonopetritul, Cuvinte praznicale mistagogice, Indiktos, Athena, 2014)

[1] Tischendorf, Protoevanghelia lui Iacov, 16, pp. 29-30.