Dacă am luat cele bune din mâna Domnului, să nu răbdăm și cele rele? Adu-ți aminte, zice, de cele de mai înainte și gândește-te la pricina lor, sau mai bine zis, la cel ce a fost pricina acelor bunătăți, și atunci vei răbda și acestea cu bărbăție.

Ai văzut cumpătare de bărbat? Căci el nu socotește că răbdarea este urmarea bărbăției lui, ci urmarea faptelor. De la care anume fapte ne-a dat nouă Dumnezeu cele ce am avut? Ce anume faptă ne-a răsplătit-o? Nici pe una, ci numai bunătatea lui. Deci ceea ce am avut a fost un dar, iar nu răsplată. Prin urrmare, să le răbdăm și pe acestea cu bărbăție.

Aceste vorbe ale fericitului Iov, atât noi bărbații, cât și femeile, să le avem întipărite în mintea noastră, și acestea ca și acelea dinaintea acestora, și istoria patimilor acestui fericit să o avem ca o icoană întipărită în cuget, adică pierderea averilor, pierderea fiilor, rănile trupului, batjocurile, primejduirile, uneltirile femeii și, în sfârșit, toate patimile acelui drept să le clădim ca un liman mare și puternic pentru ocrotirea noastră ca astfel răbdându-le toate cu bărbăție și mulțumire, să putem depărta de la noi orice tristețe din viața aceasta, și a ne bucura de plata unei astfel de veselii duhovnicești, cu harul și cu iubirea de oameni a Domnului Iisus Hristos.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Comentariile sau Tâlcuirea Epistolei întâi către Corinteni, omilia XXVIII, pp. 298-299)