Cum să ne izbăvim de judecarea aproapelui, păstrând rugăciunea minții?

Ai văzut de ce nu ai rugăciunea minții? Pentru că ai mintea ocupată. Încearcă așa. Când n-ai nimic de judecat, spune: „Doamne, miluiește”. Când ai de judecat, fă o pauză și judecă, și apoi zi: „Doamne, acum am terminat de judecat, sărut mâna, sper că ai luat aminte la cele descoperite de mine” și începe iar să te rogi.

‒ Cum să ne izbăvim de patima de a mai judeca pe cineva? Cum să-mi păstrez rugăciunea minții?

Simplu: să-ți bagi mințile în cap!

Ai văzut de ce nu ai rugăciunea minții? Pentru că ai mintea ocupată. Încearcă așa. Când n-ai nimic de judecat, spune: „Doamne, miluiește”. Când ai de judecat, fă o pauză și judecă, și apoi zi: „Doamne, acum am terminat de judecat, sărut mâna, sper că ai luat aminte la cele descoperite de mine” și începe iar să te rogi.

Oameni buni, rugăciunea minții este o lucrare a minții, dar noi nu avem minte. Mintea despre care vorbim noi ne minte. Asta nu e minte, ce folosim noi din ea: rațiunea, gândurile. Cine dintre noi gândește? De câteva ori pe zi gândim, în rest, suntem gândiți de gândurile noastre. Ne gândește nu știu cine, și-ntr-o parte și în alta, zboară gândurile… „Mi-au venit zeci de gânduri“, zicem noi. De unde ne-au venit? Cine gândește în noi? Să ne oprim și să ne dăm seama. Să ne așezăm cinci minute, un sfert de oră, o jumătate de oră și să fim martorii minții noastre. Să ne golim mintea de orice grijă și s-o ascultăm cum zice Tatăl nostru sau Doamne, Iisuse… Și, când vă duceți la slujbă, la orice slujbă, ascultați de parcă ar vorbi Domnul, de parcă după ce se va termina slujba va veni Domnul, de parcă vă vede Dumnezeu. Atunci vom avea și noi răbdare să stăm la biserică și vom vedea că nu stăm degeaba!

Știți ce-a făcut Părintele Galeriu pe când era începător într-o parohie din Ploiești? Nu se ducea mai nimeni la biserică, doar cântărețul și încă vreo câțiva, așa cum se mai întâmplă și pe la noi. Și, zice părintele într-o duminică la predică: „Oameni buni, rugați-vă pentru mine că mi-a apărut dracul și mi-a zis că sâmbătă la șase se arată la noi în biserică”. Ăia au zis: „Bine, părinte”. Și s-au dus acasă și au răspândit vestea în tot orașul. Și, sâmbătă, pe la patru și jumătate, începe să apară lume în jurul bisericii. Întâi băbuțele, după aceea copiii, mai la spate așa și oameni mai serioși, să vadă și ei ce drăcovenie o mai fi și asta. Și stau, și stau, și așteaptă și, după multă tensiune, la ora șase se face o liniște totală. Ici, colo câte un țipăt că a leșinat cineva. Se face șase și cinci, șase și zece, șase și un sfert… În sfârșit, apare părintele în ușa bisericii și zice: „Fraților, dracu-i tot drac, n-ai ce-i face! Iar ne-a mințit! Dar mă uit la voi și mă întreb: dacă pentru necuratu' ați venit atâția, pentru Dumnezeu măcar jumătate nu puteți veni la biserică? În biserică e Dumnezeu de-adevăratelea, Se dă Dumnezeu acolo, gratis!”.

Să luăm aminte!

De la același autor

Ultimele din categorie