Calea Crucii – Via Dolorosa
Drumul Crucii (Via Dolorosa) include în traseul său 14 opriri legate de Patimile Domnului. Primele două dintre ele se află pe teritoriul Pretoriului (Fortăreaţa Antonia), următoarele şapte – în oraş, iar celelalte – pe teritoriul Bisericii Sfântului Mormânt.
Pe lângă dimensiunea teologică a Răstignirii Mântuitorului Hristos, Drumul Crucii are şi o dimensiune cronologică şi topografică. Traseul include în sine toate Patimile lui Iisus în Ierusalim, începând cu arestarea şi terminând cu punerea Lui în mormânt.
Durata şi itinerarul Drumului de astăzi (care nu depăşeşte niciun kilometru ca lungime) nu corespund neapărat cu cel parcurs de Hristos cu două mii de ani în urmă, întrucât oraşul a suportat schimbări radicale în urma sistematizării din secolele II-V.
Începând, însă, cu secolul al XII-lea, tradiţia creştină a stabilit parcursul acestui drum ca începând de la fortăreaţa Antonia şi terminând cu Sfântul Mormânt din Biserica Mormântului Domnului.
Drumul Crucii (Via Dolorosa) include în traseul său 14 opriri legate de Patimile Domnului. Primele două dintre ele se află pe teritoriul Pretoriului (Fortăreaţa Antonia), următoarele şapte – în oraş, iar celelalte – pe teritoriul Bisericii Sfântului Mormânt.
Cele 14 opriri sunt:
1. Curtea casei lui Pilat din Pont – Judecata lui Hristos şi condamnarea la moarte.
2. Punerea Crucii pe umerii Domnului şi pornirea spre Golgota (Matei 27, 31).
3. Prima cădere a Mântuitorului sub povara Crucii (după tradiţie).
4. Întâlnirea Domnului cu Maica Sa (după tradiţie).
5. Simon Cirineanul ridică Crucea Domnului, spre a-L ajuta (Matei 27, 32; Marcu 15, 21; Luca 23, 26).
6. Întâlnirea Domnului cu Veronica – Hristos Îşi şterge chipul cu mahrama (după o veche tradiţie creştină).
7. A doua cădere a Mântuitorului la pământ (tradiţie medievală).
8. Întâlnirea Domnului cu femeile mironosiţe (Luca 23, 27-31).
9. A treia cădere a Mântuitorului la pământ (tradiţie medievală).
De aici se coboară pe scările pe care s-a urcat, se ia spre dreapta şi se merge direct la Sfântul Mormânt unde se află ultimele cinci opriri.
10. Golgota – dezbrăcarea Domnului de hainele Sale (Ioan 19, 40).
11. Pironirea Mântuitorului pe Cruce (Marcu 15, 22-32).
12. Moartea Domnului pe Cruce (Ioan 19, 28-30).
13. Coborârea Domnului de pe Cruce – Piatra Ungerii (Matei 27, 57-61).
14. Punerea Domnului în Mormânt şi Învierea (Luca 24, 1-7).
Palatul lui Irod din Ierusalim
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro