Mănăstirea Cutlumuș – Pelerinajul părintelui Cleopa la Athos

În secolul XIV, Vlaicu Vodă a trimis aici mai mulți călugări „vlahi” din Țara Românească, pe timpul egumenului Hariton, care întemeiază pentru ei Schitul Cutlumuș din apropiere.

După ce obţinem autorizația de vizitare a Sfântului Munte, ne îndreptam spre Mănăstirea Cutlumuș, pentru a ne închina și a rămâne peste noapte. Este cea mai apropiată mănăstire de Kareia, la numai 500 metri spre est.

Ne strecurăm pe ulițe înguste cu caldarâm de piatră, pe unde merg pustnicii și caravanele de mulari cu poveri în spate; trecem pe o alee cu pomi și viţă-de-vie și iată-ne la poarta Mănăstirii Cutlumuș. Așezarea mănăstirii este încântatoare. De jur împrejur este înconjurată de poieni, vii, măslini și păduri de castani.

Intrăm. Arhimandritul Hristodul, egumenul mănăstirii, ne iese înainte. Are un chip blând și senin. Iar părintele Arsenie, portarul mănăstirii, ca de 65 de ani, care este și profesor de fizică și matematică la seminarul din Kareia, ne invită la biserică și la trapeză. Ne închinăm în sfânta biserică. Apoi sărutăm icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, numită „Mijlocitoarea”. La urmă ni se prezintă istoricul mănăstirii. Prima biserică a fost zidită aici în secolul X. În secolul XIII a fost rezidită și iarăși distrusă de invadatori. În a doua jumătate a secolului al XIV-lea a fost rezidită de domnii Țării Românești. Astfel, Vlaicu Vodă dă ajutoare mari pentru rezidirea bisericii, a incintei și chiliilor, între anii 1364-1372; Mircea cel (Bătrân) Mare dă ajutoare pentru zidirea clopotniţei, în anul 1388; Alexandru Aldea (1431-1436), Vladislav II (1447-1456), Dan al Ill-lea (1420-1431) şi Vlad Călugărul (1482-1495) înnoiesc daniile înaintașilor pentru întreţinerea Mănăstirii Cutlumuș. Radu cel Mare rezidește integral chiliile și un turn de apărare (pirg), între anii 1502-1508, Neagoe Basarab zideşte trapeza, bolniţa, arsanaua (portul), zidul de incintă şi dă anual, metric, câte 10700 aspri, între anii 1514-1521; Vlad Vintilă (1532-1535) face noi danii pentru întreținere. La fel, Radu Paisie dă fonduri pentru pictarea bisericii în anul 1540, iar Matei Basarab face reparații generate în incintă, între anii 1637-1641. Domnii fanarioți fac reparaţii generale la Cutlumuș, între anii 1744-1767, iar în secolul XIX, din veniturile metoacelor și colecte de bani, se face un turn nou în 1808; se zidesc chiliile de nord în 1860, se reînnoiese chiliile incendiate în anul 1856 și se fac mai multe îmbunătățiri între anii 1890-1897.

Mănăstirea Cutlumuș, cu hramul „Schimbarea la Faţă a Domnului”, este una dintre cele mai mari ctitorii românești din Athos.

În secolul XIV, Vlaicu Vodă a trimis aici mai mulți călugări „vlahi” din Țara Românească, pe timpul egumenului Hariton, care întemeiază pentru ei Schitul Cutlumuș din apropiere. În anul 1372, Hariton devine al doilea mitropolit al Țării Româneşti şi moare în 1380. Prin secolele XVIII și XIX Mănăstirea Cutlumuș a fost un timp locuită de călugări români şi greci, iar în obştea ei a avut dintotdeauna și părinți români. Catapeteasma este una dintre cele mai frumoase din Athos, lucrată de un călugăr, în lemn de castan, timp de 17 ani! La fel de frumoase sunt icoanele și fresca. Toate te îmbie la rugăciune și reculegere și dovedesc la câtă frumuseţe și artă duhovnicească se pot urca cei ce trăiesc în dragostea lui Dumnezeu.

Obştea mănăstirii numără în total 20 de părinți și fraţi. Sub conducerea sa mai are Schitul Pantelemon, fondat în anul 1785. Schitul are zeci de chilii și colibe locuite de peste 40 de sihaștri. Între aceștia a trăit până nu demult și ieroschimonahul român Ioachim Bărcănescu, care s-a nevoit în Sfântul Munte peste 70 de ani! Chilia părintelui Ioachim Bărcănescu este liniştită și frumoasă. Are etaj, cu peste zece camere şi un frumos paraclis; iar în jurul ei are livadă de măslini, vie, grădină și izvor cu apă.

Suntem invitați la trapeză. Apoi luăm parte la Pavecerniţă și la Acatistul Maicii Domnului. La urmă, ne retragem la arhondaric pentru odihnă. Este prima noapte pe care o petrecem în Sfântul Munte.

Între orele 3.00 și 7.00 dimineaţa luăm parte la Utrenie și la Sfânta Liturghie. Este un moment de mare bucurie și înalţare duhovnicească. Nu suntem decât zece călugări și câțiva pelerini. Luminile foarte slabe ale candelelor, cântarea în șoaptă și aroma de tămâie ne mișcă până la lacrimi și ne dau râvnă pentru rugăciune și dor de viaţă pustnicească. Este atmosfera de taină a monahismului athonit. Este imaginea de azi a mănăstirilor din Athos care trec de mulţi ani printr-o criză. Este în același timp și speranţa că în curând Athosul va reînvia. Ni s-a spus că în pădurile Mănăstirii Cultumuș s-a nevoit în ultimele decenii un duhovnic renumit, ieromonahul Iosif, cu trei ucenici ai săi. El a crescut mulţi ucenici, creând un curent de înnoire duhovnicească atât în Grecia, cât și în Muntele Athos. În prezent se nevoiește în sihăstria Cutlumuș schimonahul Paisie, cel mai mare sihastru athonit din zilele noastre.

După slujbă primim o mică gustare la trapeză. Apoi mulțumim egumenului pentru dragoste şi plecăm spre Kareia.

(Protosinghel Ioanichie Bălan, Pelerinaj la Locurile Sfinte, Editura Episcopiei Romanului şi Huşilor, 1992, pp. 378-379)

De la același autor

Ultimele din categorie