Vizită în jurul Schitului Prodromu – Pelerinajul părintelui Cleopa la Athos

 

În continuare, vizităm „Fântâna Sfântului loan Cucuzel”, locul unde se nevoia marele protopsalt și lauda pe Dumnezeu. Apoi trecem pe la „Peștera Sfântului Petru Athonitul”, începătorul vieții sihăstrești în Athos.

Duminică după amiază, după ce vizităm incinta schitului, biblioteca și părinţii, facem o vizită pe la colibele și peșterile pustnicilor din împrejurimile schitului. Este o zi senină, caldă, binecuvântată. Plecăm cântând acatistul Bunei Vestiri pe care îl știu pe de rost toți călugării athoniţi.

La un kilometru spre Sud, printre jnepi și spini, ajungem la ţarmul mării. În malul de piatră foarte abrupt și înalt se află multe peșteri pustnicești. Cea mai renumită este Peștera Sfântului Atanasie Athonitul. Coborîm 285 trepte din lespezi de piatră şi intrăm în peștera cuviosului. Iată, aici s-a nevoit, a postit și s-a luptat cu duhurile rele acum o mie de ani Sfântul Atanasie, părintele monahismului athonit! Ne închinăm în micul paraclis, cântăm troparul cuviosului și ieșim. Alături stă agaţată de stânci o colibă a unui sihastru. Batem în Ușă, dar nu este în chilie.

Sub noi, la peste 250 metri, se întinde Marea Egee, limpede și liniștită ca și sufletele cuvioșilor sibaștri. Nu se aude nici zgomot, nici adiere de vânt, nici zbor de păsări în văzduh. Aici este patria liniștii și a sfinților. Aici, mai ales aici, în singurătate, oamenii se pot asemăna cu îngerii prin rugăciunea cea de foc, departe de grijile cele înșelătoare ale acestei lumi.

Alături, la numai 50 de metri, se vede suspendată deasupra prăpastiei peștera și chilia cuviosului protosinghel Nifon Ionescu, ctitorul Schitului Prodromul. Era din Moldova, cu metania din Mânăstirea Horaiţa. În anul 1840 a venit în Sfântul Munte, sub numele de leromonahul Natanail Ionescu. În anul 1852 a început zidirea schitului Prodromul, ajutat de ucenicul său, ieromonahul Nectarie. În anul 1860 a sfințit biserica, iar în anul 1865 a terminat cele trei corpuri de chilii care închid incinta. El a fost primul stareț al Schitului Prodromul și a adunat în jurul său până la 150 de monahi români. În anul 1880 s-a ivit, din lucrarea vrăjmașului, oarecare dezbinare în sobor. Atunci cuviosul Nifon s-a retras aici în peșteră cu ucenicul său, unde s-a nevoit în post și rugăciune aproape 20 de ani. La 5 decembrie 1899 s-a mutat la Domnul, în vârstă de 100 ani, și a fost îngropat aici, în peșteră, după dorința sa. Coborâm cu greu cele 90 de trepte din piatră și ajungem la peștera și chilia lui. Facem trei închinăciuni și-i sărutăm moaștele galbene ca ceara. Mulţi îl cinstesc ca sfânt. Alături de osemintele Cuviosului Nifon se păstrează și alte câteva cranii de cuvioși români necunoscuți. Probabil au fost ucenicii lui. Doamne, în ce aspră nevoință şi strâmtoare s-au ostenit aceşti sihaștri pentru a dobândi Împărăţia lui Dumnezeu! Aprindem câteva lumânări, tămâiem, cântăm troparul cuvioşilor părinți, facem trisaghionul și ieşim din peșteră. „Cu sfinții, odihnește, Hristoase, sufletele adormiților robilor Tăi...!”.

Admirăm încă o dată marea, peșterile sfinților, zările albastre, vârful Athosului, și continuăm drumul. Trecem pe lângă câteva colibe ale sihaștrilor greci. Coliba părintelui Isaia şi coliba schimonahului Calist, care se nevoiește aici de mulți ani, împreună cu tatăl său, schimonahul Pavel. Se văd butuci cu viţă de vie și struguri galbeni, copți în soare, iar în jur linişte și murmur de rugăciune. Se roagă sihaştrii, se roagă marea și îngerii cântă nevăzut. Toată zidirea laudă pe Domnul!

Facem un mic popas şi la coliba cuviosului Nectarie, marele protopsalt de la Prodromul (+ 1898), ce se află sub un pisc de piatră, în malul înalt şi prăpăstios al mării, la locul numit Vigla. Cuviosul se nevoia aici peste săptămână, rugându-se neîncetat și compunând numeroase cântări bisericești, care se cântă și astăzi în tot Sfântul Munte. Duminică şi în sărbători venea în schit şi cânta îngerește la strană împreună cu ucenicii săi. S-a savârșit la vârsta de 100 ani. Despre el scrie urmatoarele schimonahul Irinarh Șișman, contemporan cu el, în tomul II „Schitul Prodromul”, manuscris din anul 1901—1906, păstrat în biblioteca schitului, la paginile 309—310: „Părintelui Nectarie „Psaltu” nu îi auzeai gura. Tăcea și credea și pe bun și pe rău. Niciodată în viața lui nu l-am văzut tulburat sau să mâhnească vreun suflet. Nu spunea o vorbă, numai asculta. Iar dacă cineva se întindea la vorbe deșarte, se făcea că tușește sau că a uitat ceva, sau căuta ceva, până ieșea afară și se ducea la chilia sa. Pentru aceasta a atras dragostea tuturor părinţilor și fraților. Apoi adaugă autorul, cu vădită tristeţe: „Doamne, ce zile bune am apucat! Ce cuvioşi părinți, ce dragoste, ce smerenie! Părinți cu înfățișare și cu poziţie. O, veacuri! Cum va strecurați pe nesimțite și zilele omului se restrâng ca funia la stejar! Ce schimbări în ziua de azi, reci și fără de dragoste! Nu caută altceva decât slavă deșartă și interesul lor particular; altceva nimic duhovnicesc...!”.

În continuare, vizităm „Fântâna Sfântului loan Cucuzel”, locul unde se nevoia marele protopsalt și lauda pe Dumnezeu. Apoi trecem pe la „Peștera Sfântului Petru Athonitul”, începătorul vieții sihastrești în Athos, care s-a nevoit aici 53 de ani. Ultimul popas îl facem în „Peştera Sfântului Nil, izvorâtorul de mir”, care s-a nevoit aici în prima jumătate a secolului XVII. Multa vreme moaștele lui izvorau mir binemirositor, care vindeca pe cei bolnavi. Ne închinăm în peșteră și cântam troparul cuviosului: „Întru tine, părinte, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; căci luând crucea ai urmat lui Hristos...”

În apropiere se află o altă peșteră în care s-a nevoit Sfântul Grigore Palama. Aici sub Athos sunt multe alte locuri, colibe și peșteri pustnicești, în care fericiții sihaștri athoniţi se rugau pentru lume și preamăreau pe Dumnezeu.

Ne reîntoarcem la Prodromul din acest rai duhovnicesc. Pe cale părinții ne spun ca prin anii 1880—1900 se nevoia într-o peșteră, sub vârful Athosului, un mare pustnic român, schimonahul Axentie. Nimeni nu știa osteneala lui. Însă ajunsese la mare sporire duhovnicească și avea rugăciunea lui Iisus. Odată, au venit doi călugări la peștera părintelui Axentie și l-au găsit adormit în Domnul, în genunchi și cu mâinile ridicate la rugăciune. Atunci ucenicii l-au îngropat în Mânăstirea Lavra. Așa s-a mutat la Domnul Cuviosul Axentie, ca un sfânt al zilelor noastre. Astăzi nimeni nu mai știe unde îi este mormântul.

O dată cu amurgul intrăm în incintă. Departe se aude cântecul mării, ca un imn neadormit al apelor închinat Creatorului.

(Protosinghel Ioanichie Bălan, Pelerinaj la Locurile Sfinte, Editura Episcopiei Romanului şi Huşilor, 1992, pp. 401-403)

Mănăstiri: Schitul Prodromu

De la același autor

Ultimele din categorie