Suntem pe unul dintre cei mai binecuvântați munți amintiți în Sfânta Scriptură. Aici s-a încheiat opera de răscumpărare a neamului omenesc. Aici a săvârșit Fiul lui Dumnezeu taina mântuirii noastre. Aici s-a scris ultima pagină de Evanghelie!

În secolul al IV-lea, Sfânta Elena înalță în acest loc dumnezeiesc un mic altar, în formă de rotondă, numită „Imbonon”. Iar alături ridică o biserică a Înălțării Domnului, numită „Biserica Eleonului”. În anul 614, perșii au distrus aceste sfinte lăcașuri. Un egumen, Modest, a reînnoit altarul Înălțării Domnului. Musulmanii, mai târziu, iarăși l-au distrus. Apoi cruciații l-au refăcut din nou, în formă octogonală. Cu îngăduința lui Dumnezeu, acest sfânt altar se află din secolul al XIX-lea în posesia musulmanilor.

Ruinele bisericii Eleonului, înălțată de Sfânta Elena, nu se mai văd. Se păstrează însă, în bună stare, un mic altar, o rotondă din piatră, cu obișnuita ei calotă sferică arabă, construită, potrivit tradiției locale, pe piatra de unde S-a înălțat Domnul la cer. Intrăm. La dreapta rotondei se vede un fel de masă din piatră. Este locul unde slujesc ortodocșii Sfânta Liturghie, la praznicul Înălțării Domnului. În interiorul rotondei se vede la mijloc o piatră albă, mare cam de 70×50 cm, protejată de sticlă. Este piatra de pe care S-a înălțat Hristos la cer. Cădem în genunchi, facem trei metanii, ne rugăm și o sărutăm. Piatră sfântă și binecuvântată, cum poate nu este alta în Țara Sfântă! Se disting pe ea urmele picioarelor lui Hristos. Sfânta Tradiție ne spune că acestea sunt urmele picioarelor Domnului, care s-au imprimat în piatră, când Mântuitorul S-a înălțat la Tatăl.

Ne retragem puțin și, în timp ce lumânările noastre ard pe piatra Înălțării Domnului, citim Evanghelia de la Luca care descrie cel mai mișcător cum S-a înălțat Fiul lui Dumnezeu la cer, de-a dreapta Tatălui.

I-a dus afară până spre Betania și, ridicându-Și mâinile, i-a binecuvântat. Și pe când îi binecuvânta, S-a despărțit de ei și S-a înălțat la cer. Iar ei, închinându-se Lui, s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare... (Luca 24, 50-52). Iar în Faptele Apostolilor scrie: Pe când ei priveau, S-a înălțat și un nor L-a luat de la ochii lor. Și privind ei, pe când El se înălța la cer, iată doi bărbați au stat lângă ei, îmbrăcați în haine albe și le-au zis: Bărbați galileeni, de ce stați privind la cer? Acest Iisus, Care S-a înălțat de la voi la cer, așa va veni, precum L-ați văzut mergând la cer. Atunci ei s-au întors la Ierusalim de la muntele ce se cheamă al Măslinilor, care este aproape de Ierusalim cale de o sâmbătă... (Fapte 1, 9-12).

Am venit, Mântuitorule, cu credință din țara Carpaților până aici să ne mărturisim Ție și să cerem iertarea fărădelegilor noastre. Întărește-ne, Doamne, pe calea mântuirii! Întărește dreapta credință și pacea în țara noastră și în toată lumea! Pierde eresurile și tot păcatul care lovește în trupul Bisericii Tale și dezbină unitatea noastră duhovnicească și sufletească! Primește rugăciunile părinților noștri care Te cheamă ziua și noaptea! Primește credința noastră, darurile noastre, cântările noastre, bucuriile și lacrimile noastre! Primește sufletele noastre și le înalță împreună cu Tine înaintea Tatălui ceresc! Primește-ne, întărește-ne, mântuiește-ne, binecuvintează-ne, bucură-ne și rămâi cu noi până la sfârșitul veacului, căci fiii Tăi suntem!

Cu lacrimi de bucurie sărutăm încă o dată piatra aceasta sfântă și cântăm troparul praznicului: „Înălța-tu-Te-ai întru slavă, Hristoase Dumnezeul nostru, bucurie făcând ucenicilor cu făgăduința Sfântului Duh; încredințându-se ei prin binecuvântare că Tu ești Fiul lui Dumnezeu, Izbăvitorul lumii”. Ieșim. De pe Muntele Măslinilor se vede cel mai bine Ierusalimul. O priveliște de ansamblu unică. Ne purtăm privirea dornică de sublim, de pe Eleon pe Sion și admirăm Sfânta Cetate, orașul Învierii Domnului și al lumii întregi. Soarele torid își revarsă razele de foc peste Ierusalim, peste zidurile înalte ale cetății, peste Valea lui Iosafat, peste Munții Iudeii ce se pierd în zare, peste Marea Moartă care se distinge la orizont, învăluind totul într-o lumină alb-cenușie, plină de taine și nostalgii. Dar dincolo de munți și văi, dincolo de zidul Sfintei Cetăți și de turla semeață a moscheii lui Omar, ochii noștri se odihnesc peste Biserica Învierii lui Hristos, izvorul bucuriei și învierii noastre.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Pelerinaj la Mormântul Domnului, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, pp. 132-135)