Peștera Sfântului Atanasie Athonitul
Poate cea mai cunoscută peșteră a Athosului, Peștera Sfântului Atanasie adăpostește icoana Maicii Domnului „Eghiptissa”, la care s-a rugat Maria Egipteanca înainte de a pleca în pustiul Iordaniei.
Tradiţia spune că peştera a fost descoperită de Cuviosul Atanasie Athonitul, care venea aici şi se nevoia, pe când era egumen al Mănăstirii Marea Lavră. Vieţuia în peşteră în timpul Postului Mare. Aducea cu el pâine şi legume uscate, le fierbea în apă şi trăia în rugăciune, post şi asceză, rugându-se atât pentru curăţirea propriului său suflet, cât şi pentru obştea sa din Lavră.
Peştera se găseşte în partea de nord-est a pustiului Vigla, nu departe de Schitul Românesc Prodromu. Este aşezată în mod natural la baza unui versant abrupt, format în urma alunecărilor de teren provocate de un cutremur. Accesul la peşteră se face prin coborârea a 221 de trepte de piatră şi apoi urcarea a încă 34 de trepte până la uşa Peşterii, în total 255 de trepte. Intrarea sa se deschide către mare.
În Peşteră se găsesc două mici biserici. Una este închinată Maicii Domnului „Acatist”, iar cealaltă este închinată Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei. În bisericuţa „Acatistului” se află şi vechea icoană a Maicii Domnului „Eghiptissa”. Ultima renovare a fost făcută aici între anii 1999-2000, prin grija egumenului Vasilios Lavriotul.
Aici se săvârşesc liturghii, numai de câteva ori pe an. În seara de vineri spre sâmbătă din Săptămâna a V-a din Postul Mare, se cântă întreg „Imnul Acatist” al Maicii Domnului, făcându-se în continuare Priveghere de toată noaptea, cu Dumnezeiasca Liturghie, şi sfârşind cu masa. Acesta este hramul Peşterii.
(Foto) Pustia Vigla – loc de nevoiţă din Grădina Maicii Domnului
Peștera Nașterii Domnului din Betleem – Pelerinajul părintelui Cleopa la Locurile Sfinte
Arsanaua Iovanița a Mănăstirii Hilandar
Realizat deCitește despre:Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro