Icoana Maicii Domnului de la catedrală, pictată de un pictor laic din Iași, în anul 1830, era fixată în catapeteasma bisericii din Socola. Faima ei de icoană făcătoare de minuni și-a câștigat-o în primăvara anului 1854, când timp de trei luni de zile sfânta icoană a lăcrimat, spre uimirea tuturor. Aproape zi de zi, începând de la 1 februarie 1854 până spre sfârșitul lunii aprilie, au curs picături de lacrimi din ochii Maicii Domnului, prelingându-se în jos pe sfânta ei față, până aproape să curgă pe pământ.

Aceasta a fost o mare minune a Maicii Domnului, care prevestea întotdeauna nenorociri și primejdii mari – foamete, războaie, ciumă, năvăliri de alte neamuri – peste poporul păcătos. [...]

Iată mai pe larg cum s-a săvârșit această minune.

La 1 februarie 1854, după terminarea Sfintei Liturghii, paracliserul a observat că din ochii Icoanei Maicii Domnului, din catapeteasma bisericii Socola-Iași, curg picături de lacrimi și se preling ca două șiroaie pe obraz. Uimit, a fugit și a spus ieromonahului Isaia, eclesiarhul bisericii și profesor de catehetică al Seminarului Socola.

– Ce să fie oare, că plânge icoana Maicii Domnului din biserică, a spus paracliserul.

– Poate este stropită cu aghiasmă, a răspuns eclesiarhul, că azi s-a făcut aghiasmă la Sfântul Trifon...

Au șters amândoi icoana, „dar ea din nou a început a slobozi lacrimi din ochi, care apoi se lăsau în jos, în două șiroaie”.

Minunea i s-a comunicat și episcopului Filaret Sciban, rectorul seminarului. Acesta a văzut icoana, a cercetat cu amănuntul, a șters din nou chipul Maicii Domnului, apoi a încuiat biserica până seara la Vecernie, să constate dacă mai plânge sfânta icoană. Seara, când a descuiat, rectorul cu toți profesorii au aflat icoana din nou cu două șiroaie de lacrimi pe față. Uimiți, au căzut în genunchi și au cântat paraclisul Maicii Domnului. Apoi s-au închinat și au sărutat sfânta icoană. [...]

Dintre persoanele mai deosebite care au venit să constate minunea și personal au asistat la acest miracol, episcopul Melchisedec amintește pe următorii:

Colonelul Costin, din partea armatei Moldovei, a venit în Duminica Ortodoxiei, în 1854, după Liturghie, a cerut o lumânare, a cercetat icoana, a șters-o cu un prosop, și cum o privea la lumina palidă de lumânare... „deodată din luminile ochilor se zăriră ca două puncte strălucitoare de briliant...”. Aceasta uimi pe colonel și el stătu privind până ce acele puncte strălucitoare crescură ca o linte și se prefăcură în două șiroaie ce se scurseră în jos.

Colonelul se însemnă cu semnul crucii, sărută icoana și zise: „Aceasta este o mare minune, părinților! Rugați-vă lui Dumnezeu”. [...]

Spre sfârșitul lunii aprilie, icoana lăcrima tot mai rar, la 3, 5, 10 și chiar 15 zile. Apoi lacrimile s-au oprit, dar credincioșii alergau din toate părțile să sărute sfânta icoană, așa cum aleargă până astăzi. Și fiecare dintre ei primește binecuvântare, ajutor în familie, ușurare a suferinței și încredere în mila lui Dumnezeu.

Deci, rămânând Mănăstirea Socola mai târziu pustie, apoi devenind spital de alienați mintal, Mitropolitul Iosif Naniescu a adus sfânta icoană de la Socola în Catedrala Mitropolitană din Iași, spre mângâierea tuturor credincioșilor.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Sfintele icoane făcătoare de minuni din România, Editura Episcopiei Romanului 2003, pp. 116-121)