Păstorul de capre pedepsit de Sfântul Ioan Înaintemergătorul

Nu trece multă vreme, frăţiorul meu, şi cade o boală, o râie în caprele lui, de au început să-i piară în fiecare zi una câte una.

Părinte Visarion, poţi să ne mai spui vreo istorisire legată de Sfântul Ioan Înaintemergătorul?

Bătrânul s-a gândit puţin şi, aducându-şi aminte întâmplarea cu păzitorul de capre, a început să-mi spună:

– Odată mi-am găsit beleaua cu un păstor de capre din Polighiros. Se numea Teodosie Zarganis. Cred că-l ştii şi Sfinţia Ta, pentru că ai venit de câteva ori la Polighiros.

– Nu-l cunosc, i-am spus, dar asta nu are importanţă, căci cred orice mi-ai zice.

– Acest om de care-ţi spun nu ţinea seama deloc de faptul că eu sunt econom aici, la metoc. Adeseori caprele lui intrau pe terenul metocului şi făceau pagube la zarzavaturi şi la măslini.

– Bre, Teodosie, bagă-ţi minţile în cap! Multă pagubă îmi faci, îi spuneam.

Însă acela nimic, se făcea că nu aude şi uneori râdea, iar alteori mă ameninţa. Ce să fac? Eram singur la metoc şi ajunsesem aproape la deznădejde.

Într-o zi i-am spus:

– Dacă nu ţii seama de mine, o să ai de-a face cu Sfântul.

Nu trece multă vreme, frăţiorul meu, şi cade o boală, o râie în caprele lui, de au început să-i piară în fiecare zi una câte una. Dar el tot nu-şi venea în sine. Într-o batistă avea trei bancnote de câte o mie de drahme. Nişte şoareci au reuşit să-i găurească batista. I-au luat cele trei hârtii şi le-au dus în cuibul lor. Două dintre ele le-au făcut bucăţele mici, devenind cu totul nefolositoare, iar pe cealaltă au rupt-o în trei bucăţi. Pe această a apucat s-o ia, a lipit bucăţile şi astfel nu a pierdut-o. Apoi i s-au îmbolnăvit femeia şi copiii, iar ogoarele au început să nu-i mai rodească. Ajunsese omul aproape să-şi piardă minţile din pricina multelor nenorociri ce l-au aflat.

Într-o zi, iată-l că vine la moară, foarte mâhnit şi smerit, mai-mai că nu plângea. Când l-am văzut în halul acesta (aflasem despre cele ce pătimise), l-am întrebat:

– Ei, Teodosie, ce s-a întâmplat?

Atunci, săracul, mi-a răspuns oftând din adâncul sufletului:

– Vai mie, călugăre, ce Sfânt este acesta pe care îl ai aici?

Atunci i-am spus:

– Îţi aduci aminte când îţi spuneam să nu-mi faci pagube, dar tu îţi băteai joc de mine? Crezi că metocul este al meu? Nu, ci este al Sfântului.

– Mai, călugăre, iartă-mă!, mi-a spus el. Îţi făgăduiesc că altădată nu o să te mai necăjesc.

– Ei, Dumnezeu să te ierte! Du-te şi în biserică să ceri iertare şi de la Sfântul. Fă trei metanii şi după aceea vino aici ca să te cinstesc cu o cafeluţă.

Aşa a făcut, fratele meu. Apoi am devenit prieteni şi venea la moară împreună cu tot neamul lui ca să macine grâu. De atunci nu a mai îndrăznit să mă mai necăjească.

(Monahul Lazăr Dionisiatul, Povestiri dionisiate, traducere din limba greacă de Ieroschimonah Ştefan Nuţescu, Schitul Lacu – Sfântul Munte Athos, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2012, pp. 105-107)

De la același autor

Ultimele din categorie