La mijlocul anilor 1980, un creştin rus a avut prilejul să se afle într-o biserică ortodoxă din oraşul Taskent. Acolo a văzut un om care, cu mare evlavie şi neîncetat, se închina şi aprindea lumânări în faţa icoanei Sfântului Nicolae, făcătorul de minuni. Tot acolo, lângă icoană, între ei s-a înjghebat o discuţie şi omul i-a împărtăşit minunea pe care a săvârşit-o cu el Sfântul Nicolae.

Într-o noapte de iarnă mergea prin stepă spre un sat îndepărtat, când deodată, chiar lângă el, a auzit un urlet de lup. În câteva minute s-a văzut înconjurat de o haită de lupi. În disperare, omul a strigat: „Dumnezeule şi Nicolae, ajutaţi-mă!”. Şi deodată a început să sufle un vânt puternic şi s-a pornit o vijelie. Ea a năvălit asupra lupilor şi, ridicându-i în vârtej, i-a dus în stepă.

Când vântul s-a potolit, omul a văzut lângă el un bătrânel cărunt, care i-a zis: „Caută-mă în biserica rusească!” şi a dispărut. Venind în biserica ortodoxă, acest om, cu mirare şi bucurie, a recunoscut în chipul Sfântului Nicolae pe „bunicuţul” care l-a salvat noaptea în stepă.

(Noi minuni ale Sfântului Nicolae, traducere din limba rusă de Lucia Ciornea, Editura Sofia, Bucureşti, 2004, p. 5)