Pocăință

Să nu mă lași, Preabune, să plec nemângâiată,/ Căci îmi cunosc păcatul și taina Ta o știu./ Strig către Tine, Doamne, din inimă plecată,/ Să nu mă lepezi astăzi, ci lasă-mă să viu.

Sfânta Taină a Spovedaniei este cea mai bună ocazie de a strânge relația noastră cu Dumnezeu. Ne vărsăm inima în fața Lui. Îi așternem la picioare păcatele și neputințele noastre cu toată încrederea și, prin aceasta, noi, de fapt, Îi spunem că-L iubim. Îl iubim așa cum suntem, pentru că doar Dumnezeu ne poate face așa cum ar trebui să fim, prin iubirea Sa.

Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, Cel ce pentru păcatele mele ai primit ocară pe cruce și chemi pe păcătoși la Tine, zicând: „Pe cel ce vine la Mine nu-l voi scoate afară”, primește-mă și pe mine și-mi iartă toate păcatele mele.

Netrebnic m-am făcut înaintea Ta, Dumnezeul meu, și înaintea oamenilor și fărădelegile mele s-au înmulțit mai mult decât perii capului meu. Dar nu este niciun păcat care să biruiască iubirea Ta de oameni. Miluiește-mă, Doamne, că nu sunt numai neputincios, ci și zidirea Ta sunt. Căci pe cine am eu în cer afară de Tine? Și afară de Tine, ce am dorit pe pământ?

Nu se ascunde înaintea Ta, Doamne, nici din picătura de lacrimi vreo parte

În tot chipul și în toată vremea ai așteptat întoarcerea mea, pentru că Tu vrei „ca toți să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină”.

De aceea, în al unsprezecelea ceas, Te rog, omoară-mi patimile cele trupești care îmi strică sufletul. Ridică-mă pe mine, cel ce am alunecat în păcat, punându-mi înainte chipuri de pocăință.

Pedepsește-mă, Doamne, însă cu milă și cu îndurare. Căci de am și greșit, dar la alt doctor nu am năzuit, nici nu mi-am întins mâinile către vreun dumnezeu străin.

Miluiește-mă pentru mila Ta, ca unde s-a înmulțit păcatul să prisosească harul Tău, ca să Te laud și să Te slăvesc în toate zilele vieții mele. Spală-mă cu lacrimile mele, curățește-mă cu ele, Cuvinte.

Știi mulțimea răutăților mele, știi și bubele mele, și rănile mele le vezi, dar și credința mi-o știi, voința mi-o vezi și suspinurile mi le auzi. Nu se ascunde înaintea Ta, Doamne, Dumnezeul meu, nici picătura de lacrimi, nici din picătură vreo parte.

Cele încă nesăvârșite de mine le-au cunoscut ochii Tăi și în cartea Ta se află scrise și cele încă nefăcute de mine. Vezi smerenia mea și-mi iartă toate păcatele mele.

***

Îmi știu fărădelegea: greșită sunt, Stăpâne,/ Prea mult am stat cu ochii plecați, cătând în lut.

Prea multe griji avut-am de zilele de mâine/ Și n-am iertat, când rana în suflet m-a durut.

Ți-am prea iubit făptura, de Te-am uitat pre Tine,/ Și cântecul țărânei l-am ascultat prea mult,

Am irosit comoara de armonii divine/ Și glasul cel de taină eu n-am vrut să-l ascult.  (…)

Nevrednică sunt, Doamne, milostivirii Tale,/ Căci n-am sporit talantul pe care mi l-ai dat,

Ci ca un rob, am irosit în cale/ Mulțimea milei Tale și darul Tău bogat.

Acum, cutremurată de taina Cinei sfinte,/ Stau, Doamne, înainte -Ți, în goliciunea mea,

M-apasă greu pe umeri aducerile-aminte/ De patimile firii, de toată pofta rea.

Din gând smerit primește, Iisuse, rugăciunea,/ Hrănește-mă pe mine cu har îmbelșugat,

Adapă-mă cu milă, îmbracă-mi goliciunea/ Cu raza de sfințenie din Chipul Tău curat.

Să nu mă lași, Preabune, să plec nemângâiată,/ Căci îmi cunosc păcatul și taina Ta o știu

Strig către Tine, Doamne, din inimă plecată,/ Să nu mă lepezi astăzi, ci lasă-mă să viu.

Sfințește-mă, Iisuse, și taina mi-o arată,/ Pogoară-n minte harul prin ungerea cu mir,

Și fă să nu mă ardă văpaie-nfricoșată,/ Când buza mea de tină sorbi-va din Potir. („Pocăință”, Zorica Lațcu)

De la același autor

Ultimele din categorie