Viaţa Sfântului Ierarh Proclu, Patriarhul Constantinopolului

6 Septembrie 2012 Vieţile Sfinţilor
 

    Sfântul Proclu era ucenic al Sfântului Ioan Gură de Aur. El s-a învrednicit a vedea pe Sfântul Apostol Pavel, vorbind la urechea acelui sfânt. Căci, atunci când un bărbat din cei cu boierie în Constantinopol, a fost clevetit de zavistnici către împăratul Arcadie, l-a izgonit din palat şi l-a scos din dregătoria sa. Apoi, vrând să caute ajutor de la Sfântul Ioan, l-a rugat printr-un mijlocitor ca să-i poruncească să vină la dânsul noaptea, căci se temea a merge ziua la sfântul, ca să nu-l vadă nimeni din vrăjmaşii lui, că nu cumva mai mult să fie clevetit la împăratul.

    Atunci Sfântul Ioan, chemând pe cel ce-i slujea lui, adică pe fericitul Proclu, bărbat binecredincios şi cu fapte bune împodobit, i-a poruncit ca să-i aducă aminte noaptea de acel bărbat şi să-l aducă la sine. Pentru că aceasta era ascultarea lui Proclu pe lângă patriarhul, ca să-i aducă aminte de cei ce veneau şi să-l înfăţişeze înaintea lui. Deci, făcându-se noapte, a venit bărbatul acela, căruia îi trebuia ajutor dorind ca să vorbească cu patriarhul şi să-i spună cu de-amănuntul nevoia lui ce i se întâmplase.

    Fericitul Proclu, sculându-se, s-a apropiat de uşa casei patriarhului şi, uitându-se printr-o crăpătură, a văzut pe Sfântul Ioan şezând şi scriind, iar un necunoscut - acesta era Sfântul Apostol Pavel -, cam plecat dinapoi, şi cu gura stând la urechea cea dreaptă a patriarhului şi vorbind. Sfântul Apostol era la chip asemenea lui Elisei proorocul, pleşuv şi având barbă mare şi împletită. Proclu voia să audă cele ce vorbeau, dar nu putea; şi, întorcându-se de la uşă, a zis către bărbatul acela care venise: "Nu te supăra de aceasta şi mai aşteaptă puţin, pentru că altul care a venit mai înainte de tine, a intrat la patriarh şi de aceea nu pot să te duc la dânsul până nu va ieşi acela". Deci Proclu era înspăimântat, nepricepând cine a intrat la patriarh, pentru că nimeni nu mergea la dânsul, dacă nu-l ducea Proclu şi nu ştia cum că este arătarea Sfântului Apostol Pavel.

    Aşteptând omul acela prea mult, iarăşi a rugat pe fericitul Proclu ca să vestească despre dânsul pe Sfântul Ioan. Iar Proclu a răspuns: "Iată, vezi de câtă vreme aştept să iasă acela care vorbeşte cu dânsul. Dar mă voi duce ca să văd prin crăpătură dacă a încetat a mai vorbi". Astfel, mergând şi plecându-se, l-a văzut încă vorbind şi iarăşi întorcându-se, a mai aşteptat. Apoi, plecându-se şi a treia oară, tot aşa i-a văzut. Atunci bărbatul acela a zis către Proclu: "Se cădea, părinte, să nu laşi pe nimeni mai înainte de mine fiindcă sunt într-o mare nevoie, şi în toate zilele aştept moartea".

    Proclu a răspuns: "Să mă crezi, frate, că nu l-am dus eu şi nu mă pricep cine este şi când a intrat, căci nici o intrare nu este prin altă parte afară de această uşă. Deci, fii bun şi mai aşteaptă încă puţin". Astfel vorbind ei, au auzit tocind de Utrenie şi a zis Proclu către bărbatul acela: "Acum, sculându-te, mergi cu pace că patriarhul nu mai vorbeşte cu nimeni şi nu are purtare de grijă de nimic în vremea rugăciunii de noapte, căci toată mintea să o are pentru rugăciune şi aşa petrece până la ziuă, vorbind numai cu Dumnezeu; iar tu vino noaptea viitoare şi te voi duce la dânsul mai înaintea tuturor".

    Sculându-se bărbatul acela, cu multă supărare şi cu multe lacrimi s-a dus la casa sa. Apoi, în seara următoare, iarăşi a venit la casa patriarhului şi sculându-se Proclu a făcut ca şi mai înainte, deci iarăşi a văzut pe acelaşi apostol grăind la urechea fericitului Ioan şi s-a întors neîndrăznind a întrerupe vorba lor. Apoi, sosind vremea cântării Utreniei, iarăşi s-a întors bărbatul acela la casa sa plângând. Iar Proclu se mira foarte şi nu pricepea cine este cel care intră la patriarh şi când şi pe unde intră. Deci a dat făgăduinţa aceasta: ca nici să mănânce, nici să bea, nici să doarmă şi nici să se depărteze de la uşa Fericitului Ioan, până când nu va duce la dânsul pe omul acela care era în nevoie şi atunci va cunoaşte cine este cel care intră fără ştirea lui.

    După obicei, iarăşi a venit bărbatul cel mai dinainte zis. Iar Proclu, ştiind că nu a intrat nimeni la patriarh, a zis către bărbatul acela: "Cu adevărat, stăpâne şi frate, pentru tine nu m-am depărtat din locul acesta; deci acum voi intra şi te voi vesti patriarhului". Şi îndată, sculându-se, s-a apropiat de uşă. Apoi iarăşi a văzut pe Apostol vorbind la urechea patriarhului. Atunci a zis către omul acela: "Mergi, frate, la casa ta şi roagă pe Dumnezeu să-ţi ajute, căci iată, precum văd acesta care vorbeşte cu patriarhul este trimis de Dumnezeu deoarece dânsul intră nevăzut, iar pe uşile acestea nimeni nu a intrat decât numai patriarhul".

    Sculându-se omul acela, s-a dus plângând, deznădăjduit de ajutor. Dar, făcându-se ziuă Fericitul Ioan şi-a adus aminte singur de bărbatul acela şi chemând pe Proclu, l-a întrebat: "N-a venit nici acum bărbatul acela pe care ţi-am poruncit să-l aduci la mine?" Iar Proclu a răspuns: "Cu adevărat, părinte, iată a treia noapte este de când vine aici, şi fiindcă tu vorbeai cu altul, pentru aceea nu am îndrăznit a intra la tine şi a te vesti despre dânsul".

    Iar Sfântul Ioan a zis: "Cu cine am vorbit, căci n-a fost nimeni la mine în aceste nopţi?" Iar Proclu a spus Sfântului faţa şi asemănarea celui care i se arăta lui şi cum, plecându-se înainte vorbea, şoptindu-i la ureche. Apoi, căutând Proclu la icoana Sfântului Apostol Pavel, pe care o avea Sfântul Ioan pe perete în chilia sa, a zis: "Acesta este cu adevărat acela pe care l-am văzut vorbind cu tine, părinte, că este foarte asemenea lui".

    Atunci au cunoscut că Sfântul Apostol Pavel se arătase, şi au mulţumit lui Dumnezeu amândoi: unul, că este povăţuit de Sfântul Apostol Pavel în taină, când scrie; iar acesta, că s-a învrednicit a vedea un vieţuitor ceresc, adică pe Sfântul Apostol Pavel. Apoi omului aceluia năpăstuit, Sfântul Ioan i-a dat mâna de ajutor. Iar Fericitul Proclu, prin povăţuirea învăţătorului său şi a părintelui celui duhovnicesc, a Sfântului Ioan, sporea în fapte bune, arătându-se desăvârşit în viaţa plăcută lui Dumnezeu.

    După izgonirea şi mutarea Sfântului Ioan Gură de Aur, Fericitul Proclu a fost ales episcop în Cizic de către Sisinie, patriarhul cetăţii marelui Constantin. Dar, mergând la scaunul său, nu a fost primit de clericii de acolo, fiind socotit eretic. Deci, iarăşi s-a întors la Constantinopol şi a petrecut un an. Apoi, murind patriarhul şi moaştele lui fiind încă în biserică, Sfântul Proclu a fost ales patriarh al cetăţii marelui Constantin, fiind sfinţit în Sfânta şi Marea Joi a mântuitoarelor Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos.

    Luând scaunul, Proclu păştea bine turma lui Hristos. El a sfătuit pe împăratul Teodosie, fiul lui Arcadie, ca să aducă moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur din Comani la Constantinopol. Pe vremea patriarhiei Sfântului Proclu s-a făcut cutremur mare de pământ, în timp de şase luni, încât cădeau multe zidiri mari de piatră, ale cetăţii; biserici şi palate, apoi multe sate şi cetăţi mici le-a înghiţit pământul; nişte ostroave au pierit cu totul, izvoare şi râuri s-au uscat îndată, iar în locurile cele uscate şi fără de apă au izvorât ape. Acel cutremur înfricoşător era pretutindeni, dar mai vârtos în Bitinia, în Elespont şi în Frigia; iar în Constantinopol cazând multe zidiri, care erau mai frumoase şi mai tari, împăratul Teodosie cu sora sa Pulheria, cu Prea Sfinţitul Patriarh Proclu şi cu tot poporul, ieşind din cetate, umblau pe câmpii, făcând rugăciuni către Dumnezeu cu lacrimi, ca să fie milostiv poporului Său.

    Atunci s-a făcut o minune mare. S-a răpit din mijlocul poporului un copil mic care a fost dus în înălţime şi toţi priveau până ce nu a mai fost cu putinţă a-l mai vedea înălţându-se. Apoi a pogorât după un ceas pe aceeaşi cale, şi a mărturisit copilul acela înaintea împăratului, a patriarhului şi a tot poporul că a auzit îngeri în cer cântând astfel: "Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi!" După aceea a început tot poporul a cânta această cântare întreit sfânta şi a încetat cutremurul. Iar copilul acela îndată şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu şi l-au îngropat cu cinste în biserica Sfintei Irina. Din acea vreme s-a început a se cânta în toată lumea creştină această cântare întreit sfânta.

    Sfântul Proclu şezând pe scaunul patriarhiei douăzeci de ani şi cinci luni, cu pace s-a dus către Domnul.

Citește alte articole despre: rugăciune, patriarh, cutremur, inspiraţie, viziune

Ultimele din categorie