Viața Sfântului David din Gareji, Georgia

Sfântul David din Gareji este unul din cei treisprezece părinți asirieni ce au fost trimişi în Georgia ca să predice Sfânta Evanghelie.

Sfântul David din Gareji este unul din cei treisprezece părinți asirieni ce au fost trimişi în Georgia ca să predice Sfânta Evanghelie. S-a stabilit împreună cu ucenicul său Lucian într-o peșteră dintr-un munte vecin orașului Tbilisi, în regiunea Kartli.

În acea perioadă, Kartli era în permanență sub amenințarea persană. Sfântul David își va petrece zile întregi în rugăciune, implorându-l pe Domnul pentru iertarea păcatelor oamenilor. O dată pe săptămână, Sfinții David și Lucian urmau să coboare în oraș să predice. O biserică închinată Sfântului David a fost construită ulterior pe muntele unde se nevoiau cei doi părinți.

Însă diavolul, care urăşte binele, îl invidia pe Sfânt pentru virtutea şi lucrarea sa. Astfel, a pus o femeie fără frică de Dumnezeu să-l vorbească de rău, că ar fi păcătuit cu ea. Femeia aceea, care era necăsătorită şi fecioară, a rămas însărcinată. Închinătorii la foc din Georgia, plătind-o cu mulţi bani, au convins-o să-l învinuiască pe dreptul David şi să spună că acela a amăgit-o. După toate acestea, sfântul a fost dus la tribunal, unde a fost cercetat faţă în faţă cu cea care-l învinuia. N-a dat niciun răspuns la întrebările judecătorilor în legătură cu acuzaţiile ei. După ce i-a ascultat tăcut şi liniştit, şi-a ridicat toiagul, pe care era gravată crucea, a atins burta femeii şi a întrebat fătul:

– Sunt eu tatăl tău? Răspunde imediat!

Şi acela, din pântecele maicii sale, a vădit adevărul răspunzând de trei ori:

– Nu! Nu! Nu!

Şi l-a numit degrabă pe tatăl lui, care era un anume fierar.

După întâmplarea aceasta minunată, tribunalul l-a eliberat pe sfânt.

În urma acestei întâmplări, Sfântul David a lăsat lumea şi a plecat în pustia Gareji, împreună cu ucenicul său Lucian.

Cei doi părinți s-au așezat într-o mică peșteră în pustie și au început să-și petreacă tot timpul în rugăciune. Nu mâncau decât ierburi și coaja copacilor. Când ierburile s-au ofilit de căldura verii, Domnul le-a trimis căprioare. Lucian le mulgea și i-a adus laptele Sfântului David, iar când bătrânul a făcut semnul Crucii peste lapte, a fost transformat miraculos în brânză.

Zguduit de minunea Sfântului David, Lucian i-a spus: „Chiar dacă trupul meu se putrezește și se risipește de foame și de sete, nu mă voi lăsa să mă tem de lucrurile din această viață pământească”.

Un balaur înspăimântător locuia într-o peșteră nu departe de locul în care trăiau și ataca toate animalele din jurul ei. Dar la porunca Sfântului David, balaurul a părăsit acel loc.

Odată, vânătorii locali l-a surprins pe Lucian mulgând căprioarele ce stăteau în liniște, de parcă ar fi fost oi. Vânătorii au înțeles atunci ce oameni mari trăiau acolo și întorcându-se în casele lor, au relatat ceea ce au văzut.

Curând, pustiul Gareji s-a umplut de cei care tânjeau să se apropie de Hristos. A fost fondată o mănăstire și timp de secole această mănăstire a fost centru și piatră de temelie a credinței și învățării în Georgia.

După ceva timp, Sfântul David a pornit într-un pelerinaj la Ierusalim. L-a încredințat pe Lucian să-și îndeplinească responsabilitățile la mănăstire și i-a luat cu el pe unii dintre ceilalți frați. Când au ajuns pe Muntele Măslinilor de unde se vede cetatea sfântă a Ierusalimului, Sfântul David a căzut în genunchi și l-a slăvit pe Dumnezeu cu lacrimi. Considerându-se nevrednic să meargă pe urmele lui Iisus Hristos, a fost mulțumit să privească cetatea de departe. S-a întors din drum luând cu el trei pietre în coș.

În noaptea aceea, un înger i s-a arătat Patriarhului Ilie al Ierusalimului și l-a informat că un anumit bărbat evlavios pe nume David, luase cu el toată sfințenia Ierusalimului.

– Alesul meu, David, a venit până la porţile Ierusalimului ca să primească harul cetăţii. Trimite îndată oameni iuţi de picior ca să-l ajungă. Deja se depărtează de oraş. E îmbrăcat în haine vechi şi are în mână un coş, în care a pus trei pietre. Să-i ia două dintre ele şi să-i spună: „Dumnezeu îţi dă această poruncă: ai luat, după credinţa ta, harul cetăţii mele, Sfântul Ierusalim. Însă pentru pustia ta e îndeajuns doar o parte. Celelalte două părţi trebuie să le laşi aici. Mergi, cu bine, aşadar, cu această piatră, care va tămădui trupurile şi sufletele tuturor celor ce-o vor atinge cu credinţă”.

Patriarhul s-a trezit răvăşit de vis. A chemat fără întârziere câţiva bărbaţi iuţi de picior, le-a povestit ce-a văzut în visul său şi le-a spus să alerge pentru a-l ajunge pe Cuviosul David. Şi într-adevăr, după un timp stăteau cu respect în faţa omului lui Dumnezeu, care a ascultat plin de uimire şi teamă povestirea lor despre îngerul care i s-a arătat patriarhului.

– Binecuvântat să fie Domnul meu, Iisus Hristos!, a strigat, înălţându-şi spre cer ochii înlăcrimaţi şi mâinile tremurânde. Binecuvântat să fie Izbăvitorul şi Mântuitorul lumii, care Şi-a arătat bunăvoinţa către mine, păcătosul Său rob, dăruindu-mi harul Său!

După aceea a scos din coş două pietre şi le-a dat trimişilor patriarhului. Iar aceia, la rândul lor, le-au dus în Ierusalim şi le-au predat Patriarhului Ilie.

Întâmplarea minunată s-a transmis repede în cetatea sfântă şi în împrejurimile ei. Toţi cei care o aflau cereau să-l cunoască pe Sfântul David. Însă părintele plecase deja.

Piatra care a fost adusă de cuvios în pustia Gareji a început să facă multe minuni. Mulţi bolnavi şi infirmi, care o sărutau cu credinţă, se însănătoşeau cu puterea lui Hristos. Piatra aceasta şi-a păstrat până astăzi harul facerii de minuni.

Puţin mai târziu s-au întors în Georgia şi fraţii care s-au închinat la Locurile Sfinte. Împreună cu alte impresii ale lor despre locurile pe unde a umblat Dumnezeu, au povestit şi cele discutate de locuitorii Ierusalimului în legătură cu părintele David şi visul patriarhului Ilie.

Foarte curând, aflând despre nevoinţele ascetice ale Sfântului şi despre piatra care fusese adusă din Palestina în chip minunat, mulţi anahoreţi s-au adunat în Gareji. Trăiau în peşteri în post şi rugăciune, făcând ascultare de fericitul David şi urmând cu credinţă mântuitoarele lui poveţe. Astfel, pustia aceea s-a umplut de asceţi, precum îndepărtata Tebaidă a Egiptului. De aceea a fost denumită Tebaida georgiană.

Îngerul lui Dumnezeu l-a vestit din timp pe Sfântul David despre plecarea lui din lumea aceasta. Atunci i-a chemat pe toţi fraţii şi le-a dat ultimele poveţe. Apoi, după ce s-a împărtăşit, şi-a înălţat mâinile spre cer şi şi-a încredinţat cu pace sfântul său suflet lui Dumnezeu, care chiar în acea clipă a vădit cinstirea ce i se cuvine alesului Său, printr-o vindecare minunată: un monah, orb din naştere, atingând trupul mort al sfântului, şi-a redobândit vederea. Au urmat şi alte nenumărate minuni, pentru care dumnezeiescul David a fost numit „făcător de minuni”. Dar şi în vremurile noastre grele, orice credincios care se unge cu pământ de pe mormântul lui, care răspândeşte mireasmă negrăită, se tămăduieşte de toată boala trupească şi sufletească.

Sfântul lui Dumnezeu a adormit în prima joi de după sărbătoarea Înălţării – în ziua aceasta se prăznuieşte în fiecare an pomenirea lui. Nu se ştie exact anul adormirii sale, însă, oricum, a fost în a doua jumătate a secolului al VI-lea.

Ultimele din categorie