Dioclețian și Maximian, păgânii împărați, mâniindu-se asupra creștinilor, Ianuarie episcopul a fost prins și dus înaintea ighemonului Campaniei, Timotei. Acesta, silindu-l în multe feluri spre închinarea la idoli, cu îmbunări amăgindu-l și cu îngroziri înfricoșându-l, după ce l-a văzut neclintit în credința creștină, rămânând ca un stâlp, a poruncit să-l arunce spre ardere, într-un cuptor încins. Și a fost sfântul nevătămat, ca altădată cei trei tineri în cuptorul Babilonului. Căci îngerul lui Dumnezeu pogorându-se la dânsul, puterea focului în răcoreală a prefăcut-o, iar sfântul dănțuind și cântând în mijlocul focului, slăvea pe Dumnezeu. După ce a ieșit din cuptor, au văzut toți, că nici de hainele lui nu s-a atins focul și se mirau foarte tare.

Iar ighemonului părându-i-se că episcopul creștinilor s-a păzit întreg de foc cu puterea vrăjilor, de mai mare mânie s-a umplut și a poruncit ca atât de mult să-l întindă pe mucenic, încât să se dezlege încheieturile din alcătuirile lor, și așa întins să-l bată fără milă. Aceasta făcându-se, atât de mult l-au bătut, până ce tot trupul lui s-a sfărâmat, încât se vedeau oasele goale și pământul s-a umplut de sânge. La o înfricoșătoare priveliște ca aceasta au mers și doi clerici: Faust diaconul și Desiderie citețul, și stăteau în mulțime, privind la pătimirea sfântului episcop.

Și păgânii i-au cunoscut că sunt creștini, deoarece pe de o parte aceia se bucurau cu duhul de vitejeasca lui răbdare, iar pe de alta plângeau pentru chinurile cele cumplite ce i se dădeau, căci și vinele sfântului se vedeau curmate. Deci, păgânii i-au prins pe amândoi, pe Faust și pe Desiderie și, legându-i împreună cu Sfântul Mucenic Ianuarie episcopul, i-au dus după ighemon în cetatea Pu-tioli; și acolo i-au aruncat în temniță. Și erau închiși pentru Hristos în temnița aceea Proclu și Sosie, diaconii cetății Putioli, și doi oameni simpli, Eutihie și Acution, osândiți spre mâncarea fiarelor.

Apoi, în ziua următoare au fost scoși toți la priveliște, împreună cu episcopul, și au fost dați la fiare. Iar Dumnezeu, Care se preamărește în sfinții Săi, a astupat gurile fiarelor la acea prive­liște, ca altădată în groapa în care a fost aruncat Daniil, încât niciuna din fiare nu s-a atins de vreun mucenic, ci toate, schimbându-și cruzimea cea firească în blândețe de oaie, au mers și au căzut la picioarele sfântului episcop. O minune ca aceea mai presus de fire, i-a adus pe toți cei ce priveau în mirare și spaimă.

Insă ighemonul, socotind și această dumnezeiască putere ca vrăjire creștinească, gândea cum să dea pierzării desăvârșite pe arhiereul lui Dumnezeu și pe cei împreună cu el. Astfel, tulburându-se cu mintea, deodată a orbit și cu ochii cei trupești, orb fiind de demult cu ochii cei sufletești, și căuta un povățuitor, pipăind pereții. Iar după ce arhiereul și mucenicul lui Hristos, Ianuarie, fiind fără răutate, s-a rugat pentru acel vrăjmaș al său, pentru ighemonul Timotei, acela îndată a văzut trupește, dar nu și sufletește. Iar oamenii care priveau spre toate acele minuni, au crezut în Hristos, fiind la număr cam cinci mii. însă nemulțumitorul și împietritul la inimă ighemon, care din orbire se luminase cu rugăciunile muceni­cului, nu numai că n-a cunoscut adevărul, ci mai mult a înnebunit. Și în loc să aducă laudă adevăratului Dumnezeu, lui Hristos, Domnul nostru, el îl hulea; iar pentru întoarcerea către El a popo­rului cel atât de numeros, îndrăcindu-se de mânie, a poruncit ca să taie cu sabia pe sfinții mucenici.

Și astfel, arhiereul lui Dumnezeu Ianuarie, sfințitul mucenic, cu ai săi împreună pătimitori: Faust, Proclu și Sosie diaconii, Desiderie citețul, Eutihie și Acution, au luat cunună mucenicească, fiind uciși cu sabia, afară din cetatea Putioli. Iar trupurile sfinților le-au adunat câte unul cetățile cele dimprejur, străduindu-se fiecare cetate, ca să aibă pe mijlocitorul său către Dumnezeu. Trupul Sfințitului Mucenic Ianuarie l-au luat napolitanii și, ducându-l cu cinste în cetate, l-au pus în biserica lor.

În acea vreme, când au luat trupul sfântului din cetatea Putioli, sângele lui care se închegase acolo, adunându-l de pe pământ, l-au pus într-un vas de sticlă și-l aveau în pază. Iar dacă îl puneau lângă capul mucenicului, îndată acel sânge închegat se topea și fierbea ca din nou vărsat. încă se făceau și minuni de multe feluri în cetatea Neapoli, cu rugăciunile Sfântului Mucenic Ianuarie. Iar mai ales acolo se slăvea această minune care s-a făcut, când muntele ce se numea Vezuviu a dat dinlăuntrul său, din sânul pământului, o văpaie mare de foc, încât nu numai cetăților celor de aproape, ci și celor de departe, mare frică și cutremur le-a adus. în acea înfricoșată vreme, alergând popoarele la mormântul Sfântului Mucenic Ianuarie și cu lacrimi strigând către el și cerând ajutor, îndată, cu rugăciunile lui, s-a ascuns acea văpaie de foc în muntele acela și a încetat frica. Astfel nu s-a făcut vătămare nici cetăților de departe, nici celor de aproape.

Și altă preaslăvită minune s-a făcut asupra unui prunc mort. O femeie văduvă, cu numele Maximila, avea un fiu abia născut și acela murind, ea plângea fără mângâiere. Iar după ce și-a venit puțin în sine din tânguire, a privit spre biserică și a văzut deasupra ușii bisericii o scândurică, ce avea pe sine închipuirea Sfântului Episcop Ianuarie. Și și-a adus aminte de minunea care s-a făcut odată în Legea Veche, cum Sfântul proroc Elisei a înviat pe fiul șunamitencei.

Deci, pornindu-se cu mare nădejde femeia aceea spre Dumne­zeu și spre plăcutul Lui, a făcut după asemănarea aceea. A luat icoana Sfântului Mucenic Ianuarie și a pus-o deasupra pruncului său mort, cu ochii spre ochi, gura către gură și pe cealaltă asemănare a trupului celui închipuit, către trupul celui mort. Apoi, cu suspine și cu lacrimi fierbinți s-a rugat, zicând: „Robule al lui Dumnezeu, miluiește-mă și-mi potolește mâhnirea mea, înviind pe fiul meu, că unul născut îmi este”. Astfel rugându-se ea, îndată a înviat pruncul și s-a sculat sănătos. Și toți cei ce se adunaseră la îngroparea aceluia, văzând o minune preaslăvită ca aceea, s-au minunat, au preamărit și au mulțumit lui Dumnezeu, Care face minunate lucruri prin sfinții Săi. Iar pe Sfântul Mucenic Ianuarie, ca pe un grabnic ajutător, cu laude l-au mărit. Cu ale cărui sfinte rugăciuni, să arate și spre noi Domnul mila Sa în veci. Amin.