Părintele Arsenie Simonopetritul - monahul care făcea metanii și toată noaptea rugăciune

Părintele Arsenie Simonopetritul făcea metanii și toată noaptea rugăciune. Ca să poată sta în picioare, și-a făcut agățători din tavanul chiliei sau folosea puncte de sprijin. La cap, de la multele metanii făcuse cucuie. Când își scotea fesul, se vedeau și la întrebări răspundea: „Capul acesta este vinovat de toate. E rândul lui acum să sufere”.

Gheronda i-a recomandat să-l citească pe Avva Isaac. L-a citit și nevoința lui a căpătat o mai mare râvnă. Făcea metanii și toată noaptea rugăciune. Ca să poată sta în picioare, și-a făcut agățători din tavanul chiliei sau folosea puncte de sprijin. La cap, de la multele metanii făcuse cucuie. Când își scotea fesul, se vedeau și la întrebări răspundea: „Capul acesta este vinovat de toate. E rândul lui acum să sufere”. Anii treceau și era foarte odihnit. A început însă să-i slăbească vederea și îi venea greu să citească. I-a spus lui gheronda și l-a trimis la oftalmolog în Tesalonic. Acela l-a diagnosticat, cataractă, a zis „să o lăsăm să crească și apoi să o operăm”. Totuși când a venit vremea operației, doctorul l-a diagnosticat din nou, glaucom inoperabil. Încât de la acela, bătrânul Arsenie a rămas orb. A primit-o fără să cârtească. S-a întristat numai că nu mai putea să meargă la schitul său. La cuvântul lui gheronda Emilianos, „Ce păcat! Trebuia să fi mers și la alt doctor”, bătrânul Arsenie a zis: „Dacă ar fi fost spre folosul meu, te-ar fi luminat Dumnezeu să o faci. De-acum așa te-a luminat, așa s-a întâmplat, asta vrea de la mine Dumnezeu. Să fie slăvit numele Lui”. A venit la mănăstire și a continuat același program ascetic, adăugând acum biserica și deasa împărtășanie. La duhovnic nu mai putea să se ducă, dar părintele Haralambie, în ciuda îndatoririlor lui stărețești, fiindcă vedea progresul lui și se bucura, venea și îl spovedea.

În Postul Mare din 1981, în prima săptămână din post, și-a împlinit cele trei zile de post aspru, s-a împărtășit, a mâncat supa de joi, a vomat și s-a tulburat. A cerut duhovnic. A venit părintele Haralambie l-a mărturisit și l-a mângâiat, l-a pregătit și a plecat zicându-i: „Să nu te împiedice nimic de la a te împărtăși des”. Săptămâna următoare a suferit accident cerebral și pe 15 Martie 1981, în timpul Sfântului Maslu, și-a dat sufletul în mâinile dreptului Judecător Hristos, ca un bun luptător. „Când se sfârșește omul drept nu piere nădejdea”[1]. Și bătrânul Arsenie s-a nevoit la sfârșitul vieții lui cu toată inima și cu lepădare de sine. A plecat pregătit pentru viața veșnică și ne-a lăsat nouă bună pildă de pocăință și nevoință. Rugăciunea lui să o avem. Amin.

*** Din tradiția ascetică și mistică a Sfântului Munte

[1] Pilde, 11, 7.

Ultimele din categorie