Cuvântare la pomenirea Sfinților șapte Mucenici Macabei și a maicii lor Solomoni

 

Cum de nu i-a ieșit sufletul din trup acestei mame? Vă voi spune eu, pentru că ea nu era lipită deloc de cele pământești, ci avea privirea ațintită doar spre veșnicie.

Toate mamele să citească istorisirea despre frații Macabei și maica lor! Și să „invidieze” curajul acestei femei, dar și tandrețea ei! Așa să-și crească și ele copiii! Căci nu te poți numi mamă doar pentru simplul fapt că ai dat naștere copiilor; aceasta ține de natura voastră. Ceea ce te face să fii cu adevărat mamă este osteneala de a-ți crește și educa copiii! Și dacă în adevăr vreți să înțelegeți că ceea ce te face să fii cu adevărat mamă nu este dat de faptul de a aduce copii pe lume, ci de osteneala de a-i crește, ascultați-l pe Sfântul Apostol Pavel care le laudă pe văduve nu pentru simpul fapt că au născut prunci, ci pentru faptul că i-au crescut. Căci după ce spune „Să fie înscrisă între văduve cea care nu are mai puţin de şaizeci de ani şi a fost femeia unui singur bărbat, dacă are mărturie de fapte bune” adaugă imediat un cuvânt care arată care este îndeletnicirea cea mai importantă a femeii. Și care este aceasta? Creșterea copiilor, spune el.

Să ne gândim așadar ce trebuie să fi fost în inima acestei femei, dacă se cuvine s-o numim așa, văzând degetele unuia dintre copii arzând în foc, capul tăiat, unghiile de fier strujindu-i trupul celui de-al doilea, carnea tăiată în bucăți și totuși, pe unul ca acesta, rămânând în picioare și grăind din mijlocul chinurilor: „Chiar dacă ma lipsești de organul care îmi servește vorbirii, Dumnezeu aude glasul celor tăcuți. Cât de dulce e sa fii schilodit pentru Dumnezeu!” Cum mai putea să-și deschidă gura? Cu mai putea să-și miște limba?

Cum de nu i-a ieșit sufletul  din trup acestei mame? Vă voi spune eu, pentru că ea nu era lipită deloc de cele pământești, ci avea privirea ațintită doar spre veșnicie. Ea nu avea decât o singură teamă, aceea ca tiranul să nu se îmblânzească și să nu înceteze chinurile și să-i rămână vreun copil fără cunună. Iar dovada acestui lucru este faptul că, într-un fel, l-a împins pe ultimul dintre ei cu propriile mâini spre cazanul înfierbântat, doar că în locul mâinilor a folosit cuvântul, îndemnându-l spre martiriu. Să nu luăm în ușor astfel de fapte, ci fiecare să tragă învățăminte din această istorisire și așa să-și educe copiii! Vorbiți cu ei cât mai des despre această scenă plină de iubire!

(Cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur extras din Le Quatrième livre des Macchabées, Editions de Par Albocicade, 2010, p. 43)

De la același autor

Ultimele din categorie