Sfântul Sava cel Sfințit ‒ drumul spre sfințenie

Documentar

Sfântul Sava cel Sfințit ‒ drumul spre sfințenie

    • Sfântul Sava cel Sfințit
      Sfântul Sava cel Sfințit

      Sfântul Sava cel Sfințit

Când a fost trimis la Constantinopol pentru îndreptările bisericeşti, împăratul a văzut un înger de lumină înaintea sfântului şi a cunoscut că este omul lui Dumnezeu. Cu ată ocazie, sfântul a prorocit că unul ce se sculase asupra creştinilor se va arde cu foc, iar pe o femeie cu scurgere de sânge şi pe o fecioară îndrăcită le-a tămăduit. După cinci ani de secetă şi foamete în Palestina, pentru rugăciunile sfântului, Domnul a adus ploaie, încât toate lacurile Sfintei Cetăţi s-au umplut cu apă.

Sfântul Sava, originar din părțile Capadociei, a luat chipul îngeresc de la 8 ani. Biruind lăcomia pântecelui și ademenirile unchilor de a se însura, copilul creștea în mănăstire din putere în putere. Odată, pe când unul dintre frați și-a uitat hainele puse la uscat în cuptor, a intrat să le aducă și a ieșit nevătămat din flăcări. La 18 ani a cerut binecuvântare să meargă la Ierusalim, în pustie, iar Domnul i-a poruncit în vis egumenului să îi dea drumul.

Ajungând la Eftimie cel Mare, Sfântul Sava a primit prorocire că va ajunge propovăduitorul pustnicilor din Palestina. Diavolul, vrând să-l împiedice, i-a scos în cale pe părinții lui care îl sileau cu lacrimi să părăsească viața monahală și să se facă ostaș, dar Fericitul nu s-a lăsat. Pe când avea 30 de ani, i-a cerut egumenului să îl lase să se închidă într-o peșteră, postind aspru și împletind coșnițe din finic.

Marele Eftimie l-a luat apoi cu sine la ostenelile pustnicești, numindu-l tânăr-bătrân, pentru măsura sa. Bând dintr-un izvor de apă vie pentru care marele Eftimie se rugase să iasă din pământ, tânărul a primit puterea dumnezeiască de a răbda apoi de sete prin pustie. După mutarea marelui Eftimie la Domnul, Sfântul Sava s-a dus în pustia Iordanului și s-a sălășluit singur, războindu-se cu diavolul ce luase chip de fiare.

Apoi, monahul Antim a venit şi a început a vieţui cu Sfântul Sava, agarenii năvălind să îi omoare, dar cu rugăciunile celor doi, pământul s-a deschis şi i-a înghiţit pe agareni. Sfântului Sava i s-a arătat apoi îngerul Domnului, indicându-i o altă peşteră unde să meargă să se nevoiască, astfel că sfântul a mers acolo, Domnul trimiţându-i hrană prin oameni barbari. După o vreme, Domnul l-a făcut povăţuitor al multor suflete, ucenicii zidindu-şi chilii în jurul peşterii lui.

Cuviosul, văzând cum se face lavra, a zidit o biserică mare, dar din smerenie nu voia să primească hirotonia, nici el, nici vreunul dintre fraţi. Într-o noapte, i s-a arătat un stâlp de foc şi, mergând acolo apoi, a descoperit o peşteră în chip de biserică, nefăcută de mână omenească, astfel că se adunau acolo la cântări. Răzvrătindu-se unii fraţi din lavră că sfântul nu primeşte hitoronia şi nici pe fraţi nu îi lasă, patriarhul l-a chemat pe sfânt şi l-a hirotonit.

Într-un an, vrând sfântul să petreacă marele post de unul singur, a văzut o insulă şi pe când se îndrepta acolo, prin zavistia diavolului, a căzut într-o groapă din care ieşea foc şi a fost ars. A bolit mult până când a primit ajutor dumnezeiesc şi s-a vindecat, având putere asupra duhurilor necurate. Izgonind, aşadar, diavolii din muntele Castelin, a început a zidi şi acolo chilii. După o vreme, Sfântul Sava dimpreună cu Sfântul Teodosie au fost puşi arhimandriţi peste toate lavrele şi obştile din jurul Sfintei Cetăţi, Sfântul Teodosie îngrijindu-se de obşti, iar Sfântul Sava de cei ce vieţuiau în pustie.

Răzvrătindu-se o parte dintre fraţii ce vieţuiau în lavra Sfântului Sava, ocărându-l şi distrugându-i chilia, au plecat din lavră şi trăiau strâmtoraţi, iar Sfântul, milostivindu-se de ei, s-a dus în urma lor şi le-a făcut altă lavră şi le-a dat povăţuitor. Rând pe rând, ucenii lui se sfinţeau, precum rădăcina sfântă era. Multe minuni şi vedenii s-au petrecut, căci Sfântul ştia când unul dintre ucenicii lui s-a mutat la Domnul sau când altul nu şi-a făcut ascultarea. Cu rugăciunea lui s-a prefăcut oţetul în vin, iar cei ce beau din el se vindecau de boli.

Când a fost trimis la Constantinopol pentru îndreptările bisericeşti, împăratul a văzut un înger de lumină înaintea sfântului şi a cunoscut că este omul lui Dumnezeu. Cu ată ocazie, sfântul a prorocit că unul ce se sculase asupra creştinilor se va arde cu foc, iar pe o femeie cu scurgere de sânge şi pe o fecioară îndrăcită le-a tămăduit. După cinci ani de secetă şi foamete în Palestina, pentru rugăciunile sfântului, Domnul a adus ploaie, încât toate lacurile Sfintei Cetăţi s-au umplut cu apă.

Cunoscându-şi de dinainte, prin vedenie, mutarea sa la Domnul, şi-a luat rămas bun de la ucenici şi, nemâncând nimic patru zile şi nici nevorbind, şi-a dat sufletul în mâna Domnului, pe când avea 94 de ani. Trupul său a fost înmormântat în locul în care i se arătase stâlpul cel de foc. 

După aducerea moaştelor în lavra sa, Sfântul a lăsat un finic în curtea mănăstirii, ca „leac” pentru femeile care nu reuşescă să rămână însărcinate.