Noi trebuie să pornim pentru început cu rugăciunea de seară, de dimineaţă, la toată trebuinţa, cu un acatist pe săptămână sau la 2 zile, Paraclisul Maicii Domnului şi cu post, mai întâi încet, după aceea mai mult. Cu post fără ulei sau cu ulei, după putinţă, postind miercurea şi vinerea, mai adăugând şi lunea, după sfatul duhovnicului. Acesta ne lasă să postim aşa de bucate după cum muncim, după cum trăim, după cum avem nevoie de una sau de alta, dar accentuând postul de păcate. „Tipic, tipic, şi la inimă nimic!” există o vorbă. Faptele, zice Mântuitorul, nu „oala cu lapte”. Aşa de înţelept a fost poporul nostru şi încă mai este, încât ne lămureşte toate prin proverbele sale. Şi cu spovedanie în mod regulat la duhovnic şi cu împlinirea canonului şi cu nelipsirea de la Sfânta Liturghie şi cu schimbarea vieţii noastre ca „văzând oamenii faptele noastre să-l proslăvească pe Tatăl cel ceresc”. Iată, acesta este începutul. După aceea ajungem şi la împroprierea luminii taborice şi la pogorârea minţii în inimă, etc. Până atunci zicem rugăciunea inimii: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul.” Dar facem ca asceză creştină, nu ca metodă yoga. Pentru că, dacă facem ca metodă yoga, mai bine ne vedem de treabă, să nu ne condamne Dumnezeu.

(Părintele Nicolae Tănase, Soțul ideal, soția ideală, Editura Anastasis, Sibiu, 2011, p. 210)